Programul de funcţionare va fi între orele 8:00 – 20:00, de marţi până duminică, în zilele de luni ştrandul va fi închis pentru curaţenie şi igienizare. Biletul de intrare pentru adulţi va costa 9 lei, iar pentru elevi şi studenţi va costa de 4 lei. Un abonament pentru adulţi va costa 78 de lei, iar unul pentru elevi şi studenţi, 36 de lei.
Pensionarii vor beneficia de gratuitate în zilele de marţi până vineri, inclusiv, iar în zilele de sâmbăta şi duminica intrarea se va face cu plată pentru toţi vizitatorii, inclusiv pentru pensionari.
Reparaţii
Potrivit administratorului ştrandului, Florentin Anton, Ştrandul Municipal va funcţiona pentru început cu trei bazine: două mari şi unul pentru copii. „Am decopertat gresia căzută din cauza îngheţului, am vopsit bazinele şi clădirile, s-a verificat instalaţia sanitară şi inlocuit robineţii defecţi. În acelaşi timp s-a tuns iarba şi s-au toaletat copacii. Clienţii vor fi supravegheaţi de un salvamar”, ne-a informat Florentin Anton.
Cei care vor trece pragul Ştrandului Municipal nu vor duce lipsă de mici, bere, sucuri şi îngheţată. Acestea vor fi comercializate de cei care încă nu şi-au dărâmat construcţiile, fiind nemulţumiţi de despăgubirile promise de Primărie pentru a părăsi locaţia. Pe spaţiul Ştrandului Municipal urma să demareze în acest an lucările la proiectul Nymphaea Lotus, un proiect cu finanţare europeană. Datorită faptului că Primăria se judecă cu societăţile comerciale care nu au vrut să părăsescă spaţiul din ştrand înainte de expirarea termenului, proiectul nu poate fi demarat. Aceasta este şi cauza pentru care Ştrandul Municipal se deschide de abia în 12 mai şi nu la 1 mai cum se deschidea de obicei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!