„Scopul nostru nu este de a eutanasia câinii ci de a asigura condiţii cetăţenilor Oradiei şi câinilor din adăpost”, a declarat Liviu Andrica, directorul executiv al Administraţiei Domeniului Public (ADP) Oradea, la debutul conferinţei de presă susţinute la Adăpostul de câini.
Acesta a prezentat stadiul adăpostului şi proiectele de viitor pentru acesta.
168 de câini
ADP Oradea a preluat de la SOS Dogs 168 de câini fără stăpân în cadrul adăpostului plus încă aproximativ 350 de câini pe raza municipiului Oradea. Acesta ne-a informat că împrejmuirea va fi extinsă până la şosea, urmând ca în partea stângă a intrării să fie amenajat un parc pentru cei care vor dori să-şi plimbe câinii adoptaţi, iar în partea dreaptă o parcare pentru maşini.
Andrica a precizat că este asigurat bugetul pentru anul acesta pentru 450 de câini în adopţie şi pentru cheltuielile cu personalul, 11 la număr. Noul administrator al Adăpostului de câini este Florentin Anton, fost administrator la Ştrandul Municipal.
Întrebat despre modalitatea de adopţie a câinilor, directorul ADP Oradea a spus că aceasta se va putea face în două moduri: „Câinii pot fi adoptaţi de către cei care au unde să-i ţină sau de cei care îi vor păstra în adăpost. Cei din urmă vor plăti lunar 80 de lei pentru hrana şi cazarea câinilor”, a precizat Liviu Andrica.
Primele adopţii se vor putea face sâmbătă, 8 septembrie, între orele 10:00 – 14:00.
Pentru câinii luaţi de pe stradă, care nu sunt sterilizaţi, vaccinaţi şi deparazitaţi, se va plăti în plus 70 de lei, costul acestor operaţii.
În ceea ce priveşte eutanasierea, directorul ADP a dat asigurări că vor fi eutanasiaţi doar câinii bolnavi, agrseivi sau cu altfel de probleme. „După ce este luat de pe stradă, câinele care nu este revendicat timp de două zile, poate fi dat spre adopţie oricărei persoane”, a specificat Liviu Andrica.
Acesta crede că nu este suficient luarea câinilor de pe străzi. Problema nu va fi rezolvată dacă cei care au câini nu-i sterilizează şi va abandona căţeii pe străzi. „Trebuie adoptat un regulament clar în acest sens”, subliniază Andrica.
ADP vrea să dedice o zi din săptămână pentru vizitarea câinilor. „Orice persoană fizică sau fundaţie va avea acces la registrele de evidenţă ale câinilor, cu eutanasierile şi capturile”, a concluzionat directorul ADP. Presa a primit invitaţia de a vizita adăpostul peste şase luni, pentru a vedea stadiul proiectelor promise de ADP Oradea.
Dupa zece ani de sterilizare, Oradea merge pe eutanasierea cainilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!