În jurul orei 8:35, echipajele specializate ale ISU Bihor au fost solicitate să salveze bihoreanul din fântâna aflată în curtea gospodăriei sale de la Iteu, comuna Abram.
Au mers în ajutor două echipaje de pompieri militari de la Detașamentul Marghita, din care unul de prim ajutor calificat. Victima se afla până la nivelul umerilor în apă și încerca să se mențină la suprafața acesteia, agățându-se de de lanțul găleții de la fântână.
Unul dintre membrii echipajului de pompieri, asigurat cu cordiţe de salvare, a coborât în fântâna adâncă de aproximativ 12 metri, cu diametrul de circa 80 centimetri, asigurând sexagenarul pentru acțiunea de evacuare, după care, cu ajutorul centurilor de siguranță, corzilor de salvare și a altor accesorii specifice, acesta a fost scos la suprafață, de pompierii militari.
Bărbatul a suferit o hipotermie și a primit primul ajutor calificat de la paramedici și de la un echipaj al Serviciului de Ambulanță, iar apoi a fost adus la Oradea, la spital.
Citiți principiile noastre de moderare aici!