Instanța a luat decizia după ce a vizionat imaginile surprinse de camera de bord de pe mașina conducătorului auto sancționat și care contrazic afirmațiile polițiștilor.
În plângerea adresată Judecătoriei Oradea, bărbatul sancționat a relatat că, în timp ce deplasa dinspre Biharia spre Marghita, a făcut o manevră de depășire a trei mașini despre care susține că se deplasau cu 50-60 km/h, în afara localității. Erau condiții normale de trafic, vizibilitate bună, pe o porțiune de drum drept, arăta orădeanul, care a precizat că printre vehiculele de care a trecut se afla și o autospecială de Poliție.
Șoferul a precizat că nu a depășit viteza legală și nu a pus circulația în pericol prin manevra lui. A observat însă că imediat ce a revenit pe banda sa, mașina de Poliție a pornit girofarurile și sirena, echipajul depășindu-l și făcându-i semn să oprească.
„Poliția l-a legitimat şi i-a comunicat că va fi sancţionat contravenţional pentru efectuarea unei manevre neregulamentare de depăşire, având în vedere faptul că din sens opus se deplasa un alt autoturism al cărui conducător a fost obligat să efectueze manevra de evitare a coliziunii”, a aflat instanța din declarația conducătorului auto.
Acesta a respins acuzația, apreciind că agentul de Poliție a dat dovadă de exces de zel, „deranjat probabil că a avut curajul să depăşească maşina poliţiei care se deplasa în afara localităţii cu aproximativ 50-60 km/h”. În plus, ca să-și dovedească nevinovăția, orădeanul a depus la Judecătorie înregistrările de pe camera de bord, după vizionarea cărora instanța i-a dat dreptate.
„Este adevărat că petentul s-a angajat în depăşirea celor trei autoturisme, însă, în opinia instanţei, a avut timpul necesar pentru a se încadra înapoi pe sensul său de mers, fără a pune în pericol siguranţa participanţilor la trafic. (…) Din captura video depusă nu se constată vreo manevră de evitare a coliziunii nici a conducătorului autoturismului care circula din sens opus, nici a ultimului conducător auto depăşit, contrar alegaţiilor intimatului (ale agentului de Poliție – n. red.)”, se arată în hotărârea Judecătoriei Oradea.
Judecătorul de caz a mai observat că înregistrarea video depusă de Poliție nu prezintă decât discuţia dintre agent şi șofer, nu depășirea făcută de orădean.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Trimite articolul
XÎn situația aceasta, ore instanța nu poate cere sancționarea agenților de politie? Că, prea o iau în cap uni polițiști! Dacă ar fi un pic scuturati domniile lor nu ar mai abuza de funcțiile ce le dețin. Mulțumesc
Felicitari avocatului Sebastian Botan.
Felicitari avocatului Sebastian Botan
Dosar penal pentru abuz în serviciu plus daunele colaterale ….milițienii sfârșind cu serviciul pierdut cât și cu ani de pușcărie….pentru reaua credință!