În seara aceleiaşi zile, în jurul orei 22.35, un apelant al numărului unic 112 solicita intervenţia echipajelor specializate pentru salvarea unei femei în vârstă de 80 de ani, bărbatul, un vecin al octogenarei precizând faptul că aceasta s-ar putea afla într-o situaţie de urgenţă. Pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea s-au deplasat de urgenţă pe strada Grădinarilor din municipiu, unde, acţionând cu scara culisabilă, au pătruns prin fereastra bucătăriei, în apartamentul situat la etajul 2, găsind-o pe proprietară căzută în holul locuinţei, conştientă, dar în imposibilitatea de a se mişca. Echipajul de pompieri militari paramedici al Detaşamentului 2 Oradea i-a acordat femeii, care prezenta probleme de natură medicală, primul ajutor calificat, transportând-o ulterior la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean.
Ulterior, marţi, Garda de Pompieri 1 Mai a fost solicitată să intervină în localitatea Şumugiu, pentru salvarea unei bovine căzute într-un canal de irigaţii.
Pentru scoaterea animalului din canalul adânc de aproximativ 2,5 metri, pompierii militari au acţionat cu furtunurile, cordiţele şi alte accesorii din dotare, acţiunea fiind îngreunată de accesul dificil la animal şi de faptul că acesta era îngropat parţial în nămol. După aproximativ o oră, forţele de intervenţie au reuşit să scoată vaca la suprafaţă, predând-o teafără proprietarului.
În aceeaşi zi, echipajele Staţiei de Pompieri Aleşd au localizat şi lichidat un incendiu izbucnit în curtea unei gospodării din localitatea Brusturi.
Evenimentul, provocat cel mai probabil de depozitarea cenuşii şi a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile, s-a soldat cu arderea unei cantităţi de aproximativ cinci tone fân şi circa 250 kilograme paie.
În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor recomandă cetăţenilor să evacueze cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire, într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu, şi numai după ce se sting complet resturile de jar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!