- Datorită stratului de zăpadă căzut în arealul montan al județului Bihor, traseele turistice cu un grad ridicat de dificultate, cu toate că au amenajari de siguranță, prezintă un risc ridicat de accidentare și nu sunt recomandate în condiții de iarnă. Aceste trasee sunt: Cheile Galbenei, Cetățile Ponorului, Circuitul Săritoarea Bohodei, Cetățile Rădesei.
- Cei care se gândesc să parcurgă anumite trasee pe schiuri în zona pârtiilor sau în afara acestora, le atragem atenția că stratul de zăpadă depus nu este unul consistent și poate ascunde pietre, crengi sau alte obstacole care pot fi adevarate capcane pentru schiori.
- Cei care se aventurează în areale de gol alpin, pe creste, datorită condițiilor meteorologice pot întâmpina probleme de orientare, fapt pentru care nu recomandăm parcurgerea acestor trasee pe timp de ceață.
- Echipamentul trebuie să fie adaptat condițiilor de iarnă, ținând cont atât de regimul termic, cât și de stratul de zăpadă depus.
În perioada 28.11.2015 – 01.12. 2015, echipajele Salvamont – Salvaspeo Bihor vor fi prezente în destinațiile turistice Vârtop, Glăvoi (Platoul Padiș) și Stâna de Vale unde pot fi solicitați pentru a oferi informații sau ajutor în caz de nevoie.
Utilizatorii de smartphone sunt sfăuiți să descarce aplicația 0Salvamont de pe site-ul: https://play.google.com. Cu această aplicație, turiștii pot obține informații utile, iar în caz de nevoie pot fi localizați de către echipele de salvare, prin intermediul Dispeceratului Național Salvamont.
Citiți principiile noastre de moderare aici!