Primăria Oradea a pus în dezbatere publică o serie de schimbări la regulamentul de salubritate. Noutățile se referă la introducerea de noi fracții obligatorii de colectare dar și noi sancțiuni, care să se aplice beneficiarilor dar și operatorilor.
[eadvert]
Se vorbește despre implementarea unui sistem de gestionare, pe 4 fracții, a deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă, din deșeurile municipale, despre modul de gestionare a deșeurilor reziduale din deșeurile municipale dar și implementarea unui sistem de gestionare a biodeşeurilor și a deșeurilor textile.
De asemenea, se pregătește implementarea, în decursul acestui an, a obligației de a colecta separat deșeurile periculoase, din deșeurile menajere.
„Colectarea separată a deșeurilor municipale în 5 fracții a fost implementată în Oradea încă din luna iulie, când în zona de case s-au introdus fracții noi de deșeuri reciclabile colectate separat: hârtie+carton, sticlă și plastic+metal. În zona de blocuri, colectarea separată a hârtiei și cartonului se face în 95 de puncte de colectare dedicate. Orădenii au de asemenea la dispoziție, începând cu această vară, 100 de containere speciale pentru colectarea deșeurilor textile, amplasate în zona incintelor de colectare selectivă a deșeurilor, ce pot fi utilizate fără costuri”, precizează municipalitatea orădeană, pe site-ul propriu.
De două ori mai mare!
Regulamentul conține și prevederi care au fost impuse de sus în jos de ADI Ecolect Bihor, entitatea care guvernează colectarea și prelucrarea deșeurilor din județ.
Astfel, se impune aprobarea unui tarif pentru separarea incorectă a deșeurilor municipale „la un nivel de până la 2 ori mai mare decât nivelul rezultat din tarifele cumulate pentru gestionarea deșeurilor municipale”.
Regulamentul conține și „procedura de lucru privind constatarea, controlul, sancționarea și aplicarea tarifului penalizator în cazul separării incorecte a deșeurilor municipale”.
Noul regulament se referă și la „procedura operațională de acceptare-respingere a deșeurilor valorificabile/reciclabile la stația de sortare din cadrul Centrului de Management Județean pentru tratarea deșeurilor nepericuloase Oradea” sau cea pentru acceptarea sau respingerea deșeurilor biodegradabile la stația de compostare din cadrul Centrului de Management Județean pentru tratarea deșeurilor nepericuloase Oradea.
În final, regulamentul conține și amenzile contravenționale şi normele colective care se aplică operatorilor serviciilor de salubrizare în cazul nerespectării normelor de salubrizare a Municipiului Oradea, dar și clienților, persoane fizice sau juridice.
Amenzi pentru RER Vest și alți operatori
Pentru „nerespectarea obligației operatorului de a asigura închiderea ușilor de acces cu lacăt la incinta cu acces controlat după fiecare colectare a deșeurilor”, amenda e cuprinsă între 1.500 și 2.000 de lei.
Între 2.000 și 2.500 de lei e amenda care se va aplica operatorului care nu verifică starea pubelelor, inclusiv sub aspectul gradului de contaminare al acestora respectiv a asigurării salubrizării acestora.
Aceeași e amenda propusă și pentru încheierea contractelor de prestări servicii de salubrizare cu nerespectarea prevederilor privind colectarea separată a deșeurilor pe 5 fracții.
E considerată contravenție sancționată în același fel și „neinformarea populației cu privire la obligația colectării selective a deșeurilor și nerealizarea campaniilor de informare și conștientizare”.
Același e cuantumul amenzii pentru operator dacă lasă mizerie în spațiul destinat depozitării sau dacă nu ridică întreaga cantitate de deșeuri.
Amenzi pentru clienții RER Vest
Regulamentul conține și amenzile contravenționale care se aplică orădenilor, persoane fizice sau juridice, utilizatori ai serviciului de salubritate în cazul nerespectării normelor de salubrizare.
Pentru „abandonarea sau depozitarea deşeurilor municipale pe spațiile verzi, căile de comunicație, în locurile publice sau în alte locuri decât cele special amenajate, amenda e de 1.500 – 2.000 lei pentru cetățeni și 2.000 – 2.500 lei pentru persoane juridice.
Depunerea gunoiului neselectat e contravenție, pedepsită cu amenzi în același cuantum. Aceeași e amenda și pentru aprinderea deşeurilor din pubele sau a deşeurilor vegetale rezultate după curăţarea spaţiilor verzi, arbuştilor, arborilor etc.
Refuzul, inacceptabil!
„Refuzul utilizatorului de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul de salubrizare licențiat în aria de delegare respectivă” este contravenție, amenda e cuprinsă între 2.000 și 2.500 de lei.
Clienții RER au obligația de „a asigura permanent închiderea ușii de acces în interiorul punctelor de colectare”, alternativa înseamnă amendă cuprinsă între 500 și 1.000 lei pentru persoanele fizice respectiv 1.500 și 2.000 lei pentru persoanele juridice.
Aceeași amendă e prevăzută și pentru „transportul ambulant al deșeurilor municipale și al celor similare, cu excepția situației în care acestea sunt duse prin aport voluntar la centrele de colectare”.
Se amendează și „amestecarea deșeurilor care conțin fracție reziduală, fracție biodegradabilă și fracție reciclabilă”.
Nimeni nu scapă!
Regulamentul prevede și existența unei „taxe de salubrizare”, pe care primăria are obligaţia să o instituie şi să îi aprobe cuantumul.
Aceasta e pentru „utilizatorii care beneficiază individual de prestarea serviciului de salubrizare fără contract încheiat cu operatorul”, iar limita e „de până la de 3 ori mai mare decât nivelul rezultat din tarifele cumulate pentru gestionarea deşeurilor municipale aplicat utilizatorilor cu contract”.
„Taxa de salubrizare pentru utilizatorii fără contract din Municipiul Oradea este o taxă impusă unilateral de către Consilul Local al Municipiului Oradea, care nu se fundamentează pe elemente de cheltuieli și este achitată operatorului de către Autoritatea administratiei publice locale a Municipiului Oradea.
Aplicarea taxelor speciale va fi posibilă doar în situația în care nu se realizează gradul de contractare de 100% pentru toţi utilizatorii, după ce operatorul delegat demonstrează cu documente justificative întreprinderea tuturor diligenţelor, în mod repetat”, zice regulamentul pus în dezbatere.
Regulamentul stă în dezbatere publică până în 26 februarie, după care ar urma să fie votat de Consiliul Local Oradea.
Trimite articolul
XIntr-un cuvant: votati pnl!
Inainte de a implementa de ce nu se modernizeaza spatiile de depozitare a gunoiului. Arata oribil. Se tot vorbea ca aceste spatii de depozitarea a gunoiului vor disparea si vor face altele mai utile. Dar la noi se incepe de la coada la cap. Sunt blocuri in care gunoiul se depoziteaza in spatiul interior al blocului. Cum sa faci acolo separarea pe 4 -5 fractii cand abia incapi sa iti arunci gunoiul . Pe noi ne obliga prin lege sa facem acest lucru dar pe ei cine ii obliga sa faca spatii frumos amenajate si utile pentru a putea face corect separarea gunoiului?!!
Cum adica OBLIGATORIU sa fac contract cu RER ??? De cand si pana unde vine Primaria si imi impune cu cine sa inchei un contract, si ma amendeaza daca nu aleg operatorul unic agreat de ei ??? Pute a neconstitutional dragii mei ! Ati transformat Oradea in plantatia lui RER care face ce vrea, dicteaza preturi cum vrea si aduna numai ce ii convine … Parca RER e firma privata, cat primeste Primaria ca devine agent de vanzari RER si asigura si forta de represarii in caz de nu te supui ?
-
Pai sprâncenatul are acțiuni serioase în rer ceva normal ca vine cu idei de genul ca te obliga.mai votați PNL zdreanta PSD ului
Si unde dumnezeu aduni atatea fractii? Imi construiesc o camera noua doar pentru fractiile astea?
Ati dat o raita prin curtile comune din oras (si sunt cateva curti comune) sa vedeti splendoarea de tomberoane? Sa-i vedeti pe vecini cum isi indesea gunoiul general in cel de compost si tot eu sa fiu cel somat? Sau trebuie sa stau cu arma langa tomberon si/sau sa-i vanez dimineata la 6 pe cei de la RER sa-mi scot atunci tomberonul? Ah, si bagati toate fractiile in aceleasi autoutilitare ca pana acum?
De ce saracie ati eliminat acele tomberoane de colectare pe fractie din oras? In zona mea erau vreo 4 locuri separate si a ramas doar unul, unul care tot plin e din Decembrie.
Sa nici nu deschid subiectul cu fractia de compost. Putoarea pe care o emana pe perioada de vara, pana reusesc s-o semi-umplu cel putin, este de vis. In loc sa fi propus ridicarea acestei fractii tot la 2 zile, de exemplu, in niste containare mult mai mici ati facut-o cum ati facut-o. Presupun ca in ultimul an ati observat ca a scazut nivelul de colectare. De asta a scazut nivelul de colectare, probabil printre alte motive.
Ati avut o tentativa buna, dar ati si inca o, aplicat-o extraordinar de prost si ma indoiesc ca o sa aveti succes pe viitor cu oricate amenzi dati.
Si nu in ultimul rand, nu ca ar citi cineva aceste randuri in afara de trolli, autospeciala mare a RER-urului nu are ce cauta in trafic. Masina aia n-ar trebui vazuta decat de cei care ies din turele de noapte. Dar din nou nu, o vezi si la 11 dimineata prin centrul orasului cu coada de masini in spatele ei.
Serios?? Dictatura administratie plus operator fata de cetateni prin isteria colectarii selective ,care ar fi prin atributia operatorului exclusiv prin achzitia tehnologiilor moderne de selectare, nici un caz sa oblige cetatenii la acest lucru, oare pe cand se impart diplome pentru calificarea cetatenilor ca si gunoieri calificati?
Bravo fratilor. Voi faceti bani iar populimea va alege gunoiul.
Oameni va eleg tot gunoiul pe fractii, dar voi ce faceti in afara de a da amenzi?
Oameni a-r trebuie plateti ca va face lucrul nerusinatilor, iar apoi mai faceti si fite ca voi ati cheltuit milioane de euro pe infrastructura. Voi obligati oameni prin diferite OUG si legi ca sa va faca lucrul si sa lege contracte cu firmele voastre private. Suneti niste rahati.
Dar spatiile de depozitare cand vor fi conforme? Pentru asta nu se dau amenzi? La blocul meu pubela galbena nu are capac de peste 2 ani. Unde e capacul cu pedala promis acum cativa ani? Ninge si ploua peste asa zisa fractie uscata, fix din vina voastra. Ce cacat mai reciclati din zeama aia de cartoane amestecata cu metal si plastic? Mai prosti ca oradenii, care voteaza prosti in functii publice, cred ca gasesti doar la Craiova si Bucuresti…
-
Ioio bine zis mai prosti ca și în Oradea cei care mai votează cu gashca asta de hoți cei care te obliga,vai și amar