Au aplaudat şi au râs, au trăit vizionarea în premieră a lungmetrajului filmat la Salonta ca şi cum ar fi fost în faţa aparatului de filmat ei însuşi. Fiecare dintre cei prezenţi s-au confundat cu personajele, sau măcar au recunoscut în cei apropiaţi ceva din Nelu sau Florica. Din calmul parcă imperturbabil a lui Nelu, calm care dă greutate singurului moment de furie pe care îl are în faţa poliţiştilor de frontieră, dar şi în hotărîrea Floricăi, femeia care ţine casa şi îşi iubeşte în tăcere bărbatul.
Morgen s-a născut în 2008 dintr-un banal articol de ziar care relata că încă un kurd a fost prins la graniţa de la Salonta. Întâmplarea a făcut că Marian Crişan se afla acasă, la Salonta, şi răsfoia ziarul, într-o zi friguroasă, în faţa unei căni de ceai cald. Regizorul intră rapidă in pielea kurdului care trebuie să treacă prin apă în plină iarnă pentru a-şi atinge visul de a trăi o viaţă mai bună. Marian Crişan intră practic în empatie cu kurdul din pagina ziarului, şi dintr-un profund umanism al regizorului se naşte un mare film: Morgen. Umanismul, omenia urmăresc tot firul epic al lungmetrajului şi tot umanismul pare să fie şi cheia cu care Marian Crişan pare să fi deschis sufletele membrilor juriului internaţional de la Locarno.
Astfel se naşte o bizară legătură, plină de umor, dar şi de tandreţe, între Nelu – bodyguard într-un supermarket din Salonta – şi Behran – un kurd care nu cunoaşte decât limba maternă, dar care devine „turcul lui Nelu”, şi trebuie să ajungă la fiul său, în Germania. Behran ştie un singur cuvânt „Alemania, Alemania”. Ritmul bocancilor sub greutatea pasilor lui Behran nu poate lăsa neconectat la trăirile transfugului nici un cinefil. Nelu este interpretat excelent de András Hatházi (actor de teatru, impresionant protagonist în „Unchiul Vania”, montat la Cluj de Andrei Şerban). Şi el ştie un singur cuvânt pe care speră să-l înţeleagă Behran: „Morgen”. În sensul că mâine îl va ajuta să treacă graniţa spre Germania. Dar de acest cuvânt, Morgen, rostit de Nelu pare să fie legat tot orizontul omenirii, şi al omeniei, nu numai al lui Behran. Yilmaz Yalcin, care-i dă viaţă transfugului, a fost ales în urma unui casting online de amploare, dar regizorul a avut cu singuranţă mână bună.
La câteva luni după ce au fost trase primele cadre în tanyarul din zona Salonta, Morgen a reuşit să obţină cam tot ce se putea câştiga la Festivalul de film de la Locarno, şi să facă înconjurul lumii, fiind selecţionat la numeroase festivaluri internaţionale, de la Iasi până în Dubai.
Tatăl şi Regizorul
Marian Crişan, regizorul născut la Salonta nu şi-a uitat promisiunea şi a oferit salontanilor o premieră de gală. S-a întâmplat sâmbătă seara la cinematograful din Salonta. De la premieră nu au lipsit nici Nelu, actorul clujean, András Hatházi, nici Florica, actriţa Teatrului de Stat Oradea Elvira Râmbu, nici ceilalţi actori orădeni care apar în distribuţie, dar nici figuranţii : angajaţi ai omului de afaceri Ioan Turcuţ, şi fotbaliştii de la Mădăras.
Cu o modestie care dă şi mai multă valoare talentatului regizor, Marian Crişan şi-a primit invitaţii la vizionarea de gală, alături de primarul Torek Laszlo. De la eveniment nu au lipsit consulul onorific al Slovaciei în România, Miroslav Jabloncsik, blogeri şi ziarişti. Dar fără doar şi poate cel mai emoţionat dintre toţi a fost tatăl regizorului, profesorul Vasile Crişan. Deşi a avut posibilitatea să vadă Morgen cu mult timp înainte, tatăl lui Marian Crişan că ne-a mărturisit că a ţinut să vizioneze lungmetrajul alături de salontani.
« I-am spus (lui Marian n.r) : Regizore, am să văd filmul odată cu oamenii din Salonta, să simt împreună cu ei, să râd împreună cu ei. Nu există bucurie mai mare ca aceasta. Oamenii m-au impresionat cum au primit filmul. Sunt impresionat de nu am cuvinte. Este foarte greu de spus ce simt…Am avut o relaţie de prietenie cu regizorul tot timpul, am fost împreună la bine şi la greu. Dar starea de spirit de acum este greu de exprimat. Am fost tot timpul extrem de fericit, şi când a fost premiat la Cannes, şi cand ne-a anunţat că a fost premiat la Locarno şi când a luat acolo al doilea, al treilea şi al patrulea premiu, când i-am şi spus să mai lase premii şi la alţii. Dar azi sunt de zece ori mai bucuros, sentimentul acesta, de a împărtăşi succesul cu cei de la tine de acasă este extraordinar », ne-a mărturisit Vasile Crişan, tatăl regizorului. Vizionarea premierei lui Morgen s-a finalizat în aplauze, care nu au fost doar unele de protocol, ci din tot sufletul. Atunci când Marian Crişan şi-a prezentat echipa şi a spus că speră să lucreze împreună la un nou proiect, spontan, din sală, a venit replica : « Morgen II », « Morgen II ».
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!