Ora Pământului, cele 60 de minute în care oamenii de pe toate meridianele ar trebui să sringă becurile, are loc sâmbătă, 29 martie, pe toate meridianele Pământului, cetățeni, organizații, instituții publice și firme private se alătură manifestărilor prin stingerea luminilor timp de o oră. Printre localitățile din ţară care vor să intre într-o adevărată competiţie cu acest prilej se află și Salonta care vrea să devină Capitala Earth Hour 2014. Baia Mare, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Tulcea, Satu Mare, Bucureşti, Craiova, Panciu, Râmnicu Vâlcea sunt doar câteva oraţe cu care Salonta se va întrece pentru a câștiga un sistem de panouri solare pentru consum domestic în valoare de 20.000 de euro, premiul care include și serviciile de instalare,WWF-România a lansat concursul național „Energie de la soare, de Ora Pământului”, în cadrul campaniei Earth Hour 201Organizatorii speră ca acest concurs să genereze o dezbatere publică și să-i motiveze pe oameni să se informeze cu privire la beneficiile energiei solare și la potențialul acesteia de a acoperi nevoile noastre crescânde de energie, într-o societate din ce în ce mai dezvoltată și mai urbanizată.
Campania Earth Hour de anul acesta cuprinde astfel două provocări principale: una adresată orașelor din România de a organiza acțiuni diverse pentru comunitățile lor, manifestări inspirate din tematica de mediu, pentru a câștiga titlul de Capitala Earth Hour 2014 și o provocare adresată cetățenilor, la nivel individual, de a trece la o sursă nepoluantă de energie și de face și alte schimbări în stilul de viață.Earth Hour este cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie care a pornit în 2007 de la gestul simbolic de a stinge luminile pentru o oră, în ultima sâmbătă a lunii martie. Mișcarea s-a născut din dorința de a mobiliza masele să acționeze și să ceară totodată măsuri de la factorii de decizie privind schimbările climatice. În prezent, Earth Hour coalizează o comunitate de peste două miliarde de oameni, din peste 7.000 de orașe din 153 de țări care participă la stingerea luminilor pentru a-și arăta preocuparea față de problemele de mediu.
Conform studiilor realizate pentru WWF, 6 din 10 români au auzit de Earth Hour și 4 din 10 sărbătoresc Earth Hour. Concursul lansat astăzi este unul dintre multele modalități prin care WWF România îi încurajează pe oameni să se implice sau să facă schimbări pentru un viitor durabil. Panoul solar este donat de compania austriacă Fronius International GmbH organizației WWF, care a decis să-l pună în concurs cu ocazia campaniei Earth Hour 2014.Modalitatea de participare este simplă și se face în baza Regulamentului disponibil pe site-ul www.ora-pamantului.ro. Participanții trebuie să răspundă corect la 6 din 9 întrebări legate de energia solară și să completeze un scurt formular de final care va fi evaluat de echipa WWF și compania Fronius. Anunţarea câştigătorului are loc pe 27 martie 2014, iar decernarea premiului pe 29 martie 2014, în cadrul evenimentului Earth Hour organizat deAmplasarea panoului solar: în perioada aprilie-octombrie 2014, într-un interval agreat de comun acord între compania Fronius, partener în cadrul acţiunii și câştigători.
„Salonta – 60 – Nagyszalonta”
În săptămâna 24-29 martie 2014 la Salonta au fost organizate diverse activităţi legate de protecţia mediului.Echipa locală este formată din: Primăria Municipiului Salonta, Colegiul Naţional „Teodor Neş”, Liceul Teoretic „Arany János” şi Fundaţia „Pro Salonta”.
La Colegiul Naţional „Teodor Neş” la începutul săptămânii s-a colectat hârtiei, s-au plantat flori în parcul din faţa şcolii, iar ieri a avut loc o excursie pe biciclete pe ruta Colegiul Naţional – Vamă şi retur. În fiecare zi, între orele 13 şi 14, s-a diminuat consumul de curent electric în şcoală, prin oprirea calculatoarelor, stingerea becurilor, Ziua de sâmbătă va fi declarată „Ziua mersului pe jos”, iar sâmbătă seara „Ora Pământului, Seara Familiei”, având ca moto „e FAntastic în FAmilie”. Sâmbătă seara între 20.30-21.30 copii se vor aduna în curtea şcolii, luminile fiind stinse, fiecare copil având o lumânare în mână, şi aranjate astfel încât să formeze sintagma „Ora Pământului”.
La Liceul Teoretic „Arany János” elevii, şi indirect părinţii, vor fi informaţi despre importanţa economisirii energiei. În cursul săptămânii se va colecta hârtie pentru reciclare. Se va ţine o expoziţie de desene pe tema mediului înconjurător, respectiv compunere de poezii şi proză despre Ora Pământului. Sâmbătă, 29 martie, de la orele 10 se va organiza o excursie pe biciclete „Pentru un mediu înconjurător sănătos”, participând . 100 de elevi. Sâmbătă seara între orele 20.30-21.30 iluminatul festiv din centrul oraşului va fi stins, iar în curtea Turnului Ciunt copii vor realiza din aprox. 400 de lumânări aprinse motoul bilingv „Salonta – 60 – Nagyszalonta”, cifra de 60 reprezentand Ora Pamantului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!