Investiţia, se ridică la peste 23 de miliarde de lei vechi. Acţiunea marchează finalul unui amplu proiect de restaurare completă, modernizare şi echipare a Spitalului Orăşenesc Aleşd. Este cadoul pe care conducerea spitalului îl face localnicilor din zonă, dar şi personalului spitalului.
Pentru 60.000 de oameni
Oficialităţi ale judeţului, capii Sănătăţii bihorene, primarul Aleşdului, specialişti din sistem, dar şi mulţi invitaţi au participat la evenimentul al cărui amfitrion a fost managerul Spitalului din Aleşd, Gabriela Gavrilaş. De remarcat şi prezenţa fostului manager al unităţii spitaliceşti, Ionică Todoca, „vinovat” de realizarea unei părţi a proiectului. Noua clădiri va găzdui două dintre secţiile spitalului: medicina internă şi pediatria. Clădirea este construită după principii moderne şi a fost ridicată în perioada 2007-2009 cu fonduri alocate de Ministerul Sănătăţii şi Primăria Aleşd. „Aceste investiţii au ca scop facilitarea condiţiilor de cazare pentru cei aproximativ 60.0000 de locuitori din zona Aleşd.
Spitalul dispune acum de două secţii moderne, medicină internă şi pediatrie, cu o capacitate de 60 de paturi, din care 40 de paturi pentru adulţi, o cameră de primire urgenţe, toate mobilate şi dotate la un standard ridicat. Mă bucură faptul că încăpăţânarea unor oameni cu suflet, care au considerat că lupta cu condiţiile dificile de spitalizare este una dintre responsabilităţile pe care fiecare dintre noi trebuie să ni le asumăm, a dus la concretizarea acestui amplu proiect”, a spus managerul Gabriela Gavrilaş. Aceasta a ţinut să mulţumească personalului spitalului, dar şi constructorului, SC Capitalist SRL.
„Nu e de ici de colo că, în astfel de condiţii economice, asistăm la un asfel de eveniment. Aşa se întâmplă când factorii de decizie îşi concentrează eforturile, iar interesul este unul singur, rezultatele nu întârzâie să apară”, a spus prefectul Gavrilă Ghilea, prezent la eveniment. La rândul său, şeful Sănătăţii bihorene, Marius Pârcioagă, a vorbit despre momentul de cotitură din 2003 în care spitalul era pe punctul de a fi desfiinţat, dar şi despre obiectivul ministerului sănătăţii, acela de a furniza servicii medicale cât mai aproape de pacient. Doctorul Pârcioagă şi-a exprimat intenţia de a continua experiementul de succes Aleşd şi în celelelalte spitale din judeţ.
Veronica Bursaşi
Citiți principiile noastre de moderare aici!