Vești bune pentru persoanele cu salariul minim pe economie, dar și pentru angajatori. Ministerul Finanțelor a elaborat actul normativ necesar pentru îndeplinirea măsurii adoptate în cadrul programului guvernamental „Sprijin pentru România” – „200 de lei în plus pentru salariul minim (creștere voluntară scutită de taxe)”.
[eadvert]
Ministerul propune neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul pentru contribuțiile sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor, pentru creșterea voluntară a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
„De la 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază de la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 2.550 de lei lunar, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.750 de lei lunar, nu se datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii”, se precizează în comunicatul Ministerului Finanțelor.
De această măsură vor beneficia și persoanele nou angajate în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și până la 31 decembrie 2022 inclusiv, pentru care nivelul salariului de bază lunar brut stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri şi alte adaosuri, este de 2.750 de lei.
Trimite articolul
Xsalariul minim se majoreaza cu 200 de lei iar a celor cu salarii f. mari se majoreaza cu 2-3000 de lei ceea ce este inadmisibil.
-
In ce sector de activitate se majoreasa salarii f. mari cu 2-3000 de lei ?
-
Nu știe. El simte chestii. Socialiștii simt, fura și sunt geloși. Au o ideologie întreaga bazata pe asta
-
Nu in sectorul privat, stai linistit. La cei care taie frunze la caini in sectorul de stat, isi aranjeaza ei o marire consistenta.
-
cam asa …
-
-
tu “siri” in ce tara traiesti la politrucii alesi, parlamentari, ministrii, primari+vice+secretari, presedinti-vice-secretari cj salariile lor au crescut cu 300% peste noapte in timpul lui dragnea, cand le-au crescut cu peste 10 mii de lei, salariile plus pensii speciale nesimtite, tu in ce tara traiesti, iar la maririle de pensii se aplica acelasi procent si la pensiile mici de 50-100 lei cit si la cele mari de 2-4000 de lei in functie de cat de mare e pensia speciala nesimtita.
-
-
Mai pulime poate vei capata 200 lei in plus la salar sa iti mai iei hartie igienica (daca folosesti) si tot nu iti convine??
Fa dracului scoala daca vrei mai mult
Hai sictir-
Felicitări.
-
Induceti in eroare oamenii cu acest titlu.
Nu creste salariul minim pe ecomomie.
In cazul in care dupa data de 01.07.2022 angajatorul creste VOLUNTAR (nu este obligat) salariul celor care au in prezent salariu minim pe ecomonie (2550), acea crestere de 200 lei este scutita de taxe. Salariatii care au deja un salariu mai mare de 2550 lei (chiar si cu un leu) nu beneficiaza de acesta scutire, chiar daca le creste salariul.
Faină treabă
Și cât vine asta, 10% ?
Preturile au crescut cu 60%.
nu creste obligatoriu!!! doar daca vrea angajatorul!
-
Si ce ți se pare dubios? Ai uitat ca TU esti doar …. un angajat????
Daca vrea patronul, iti măreste salariul.
Dar oare meriți ??
Tu sigur vei spune ca …. DA !
El va spune ca tu esti permanent dezinteresat, ulterior doar soliciti drepturi si niciodată implicat.
Despre ce vorbim ??? -
Cine te-a prostit, măi proasta sulii ????
-
Și bine face!!
Că nu toți angajații care postează comentarii aici pe subiect, chiar merită măriri de salarii.
Mulți nu merita nici ceea ce primesc in mană azi.
Doar ca libera exprimare le permite sa isi exprime puncte de vedere. Care nu sunt obiective. Diar despre cei ce ii plătesc vorbesc. Despre lenea, putoarea, indiferența, lipsa de implicare sau miserupismul lor, nu povestesc.
E bine ca nu li se ofera tuturor această oportunitate.
Semnez in calitate de angajator care platesc salarii si care ma lupt zi de zi cu miserupismul angajatilor mei.
200 ? Sunteți râsul ,lumii prețurile cresc zilnic!
Felicitări,
Copiii noștri sunt niște vite trimise la abator ca statul român să pară implicat, îngrijorat.
Singurul lucru pe care D l-a învățat de la școală este să mimeze că îi pasă. D-aia nu mergem mai departe. Pentru că suntem cu toții prinși într-un ștau imens, suflând către mașinile din față, prefăcându-ne că putem să le mișcăm.
Fiecare patron ar trebui sa dea minim 1000euro salar. Dar asa sunt patronii toti fura pentru ei. De ce la stat se pot da salarii mari? La stat se castiga dublu sau triplu .
-
La stat.
Ptr.ca la stat se si …. stă !
Si cum sa nu isi dea unii altora salarii mari?
Majoritatea su t neamuri.
Isi dau salarii intre ei.
Parinti la copii, soacra la ginere, nasul la fina, etc….
Se cere cumva si profesionalism sau implicare si valoare?
Nu !
Doar sa fii tapat cu hartii si sa ocupi postul pe șpagă si relatii.
E simplu si comod la stat.
Ca statul doar ia.
El nu dă!
Patronii dau la stat.
Nu statul dă patronilor.
Patronii isi fac banii singuri. Statul isi face banii grebland de la patroni.
e o diferentă enorma.