Salariul mediu net pe economie a trecut, în luna martie 2016, pragul psihologic de 2.000 de lei, ajungând la 2.051 de lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. În luna martie 2016, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.829 de lei, cu 5,1% mai mare decât în luna februarie 2016. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.051 de lei, în creştere față de luna precedentă cu 101 lei (5,2%).
Salarii mari, salarii mici
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (6.347 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.161 de lei). Comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 12,1%. Indicele câştigului salarial real față de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 115,5%.
Indicele câştigului salarial real a fost de 105,1% pentru luna martie 2016 față de luna precedentă. Față de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 156,1%, cu 7,5% mai mare față de cel înregistrat în luna februarie 2016. În luna martie 2016, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării primelor ocazionale, drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, plății sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna martie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producții ori încasărilor mai mari.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s‐au înregistrat după cum urmează: cu 45,4% în extracția petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 33,9% în fabricarea produselor din tutun; între 20% şi 22,5% în activități de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, activități de servicii anexe extracției.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s‐au înregistrat după cum urmează: cu 11,2% în activități auxiliare intermedierilor financiare; între 2% şi 6% în activități de producție cinematografică, video şi de programe de televiziune, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite).
În sectorul bugetar s‐au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net față de luna precedentă în învățământ (4,3%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv în administrația publică (2,2%) şi în sănătate şi asistență socială (1,4%).
Citiți principiile noastre de moderare aici!