Cu cât ne apropiem mai tare de iarnă, cu atât mai mult scade numărul salariatilor din judeţul Bihor. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Bihor, efectivul de salariaţi, la nivelul judeţului, la sfârşitul lunii septembrie 2010 a fost de 152.975 persoane, în scădere cu 964 salariaţi faţă de efectivul înregistrat la sfârşitul lunii august 2010.
Salarii mai mici
Salariile scad şi ele în ritm constant. „Câştigul salarial mediu brut în luna septembrie 2010 în judeţul Bihor a fost de 1.384 lei/persoană, în scădere cu 0,7% faţă de câştigul salarial mediu brut înregistrat în luna precedentă”, ne-a informat Dana Paşc, directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Bihor.
Câştiguri salariale medii brute peste media judeţului au realizat salariaţii din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură (1.393 lei); industrie şi construcţii (1.400 lei). „Câştigul salarial mediu net în luna septembrie 2010, în judeţul Bihor a fost de 1.009 lei/ persoană, în scădere cu 1,0 % faţă de cel înregistrat în luna anterioară”, a precizat Dana Paşc. Câştiguri salariale medii nete peste media judeţului au realizat salariaţii din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură (1.012 lei) şi salariaţii din industrie şi construcţii (1.028 lei). Câştiguri salariale medii nete sub media judeţului au realizat salariaţii din servicii (996 lei).
Dacă ceva a crescut în judeţul Bihor, acela a fost numărul şomerilor în luna septembrie faţă de august. Numărul şomerilor în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor la data de 30.09.2010 a fost de 17.573 persoane, în creştere cu 418 persoane faţă de luna august 2010. Pe sexe, din totalul şomerilor de 17.573 persoane, 10.079 erau de sex masculin şi 7.494 de sex feminin. Faţă de luna august 2010, numărul şomerilor de sex masculin a crescut cu 37 persoane iar numărul şomerilor de sex feminin a crescut cu 381 persoane.
La nivel naţional, potrivit Institutului Naţional de Statistică, câştigul salarial mediu brut pe ţară în luna septembrie a fost de 1.846 de lei, la fel cu cel din luna precedentă. Salariul mediu nominal net a crescut cu un leu, la 1.340 de lei.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!