Numărul angajatilor din judeţul Bihor scade de la lună la lună. La fel şi salariile. Doar numărul somerilor este în creştere. Pe de altă parte, salariile medii brute şi nete în judeţul Bihor sunt mult mai mici decât cele la nivel naţional. Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Bihor, efectivul de salariaţi, la nivelul judeţului Bihor la sfârşitul lunii august 2010 a fost de 153.939 persoane, în scădere cu 803 salariaţi faţă de efectivul înregistrat la sfârşitul lunii iulie 2010.
Salariile sunt şi ele în scădere. Astfel, câştigul salarial mediu brut în luna august 2010 în judeţul Bihor a fost de 1.394 lei/persoană, în scădere cu 3,4% faţă de câştigul salarial mediu brut înregistrat în luna precedentă. „Câştiguri salariale medii brute peste media judeţului au realizat salariaţii din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură (1.421 lei)”, ne-a informat Dana Paşc, directorul executiv al DJS Bihor.
Câştigul salarial mediu net în luna august 2010 în judeţul Bihor a fost de 1.019 lei/ persoană, în scădere cu 3,2% faţă de cel înregistrat în luna anterioară. „Câştiguri salariale medii nete peste media judeţului au realizat salariaţii din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură (1.046 lei) şi salariaţii din industrie şi construcţii (1.025 lei). Salariaţii din servicii au obţinut un câştig salarial mediu net de 1.013 lei”, a precizat Dana Paşc.
La nivel naţional, salariul mediu brut în luna august a fost de 1.846 de lei, iar salariul mediu nominal net de 1.339 de lei.
Şomajul în creştere.
Numărul şomerilor în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor la data de 31.08.2010 a fost de 17.155 persoane, în creştere cu 249 persoane faţă de luna iulie 2010. Pe sexe, din totalul şomerilor de 17.155 persoane, 10.042 erau de sex masculin şi 7.113 de sex feminin. „Faţă de luna iulie 2010, numărul şomerilor de sex masculin a crescut cu 63 persoane iar numărul şomerilor de sex feminin cu 186 persoane”, afirmă directorul DJS Bihor.
Rata şomajului la 31.08.2010 a fost de 6,0%. Pe sexe, rata şomajului a fost de 6,7% la persoanele de sex masculin şi 5,3% la persoanele de sex feminin.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!