[eadvert]
Sala sport va fi realizată pe terenul situat pe strada Academiei nr. 19, în vecinătatea noii parcări supraetajate de pe strada Gh. Barițiu. După ce lucrarea va fi finalizată, actuala sală de sport a colegiului, care a fost construită în anul 1940, va fi demolată deoarece nu mai corespunde standardelor actuale de educație fizică și sport, transmite municipalitatea.
Noua sală de sport a Colegiului Național „Mihai Eminescu” va fi construită printr-o investiție realizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții (CNI).
„Noua sală de sport va deservi elevii Colegiul Național Mihai Eminescu, dar va avea și o destinație publică, putând fi utilizată și pentru alte activități sportive sau multifuncționale”, transmite municipalitatea.
Reamintim că la colegiul „Mihai Eminescu”
Comisia de urbanism a aprobat favorabil PUD-ul. Zona studiată prin PUD are o suprafață de 3750 mp, din care 2712 mp vor fi ocupați de clădiri, 908 mp de alei carosabile de incintă, 130 mp de zone verzi și o bază sportivă cu trei terenuri de tenis.
„Sala de sport de pe str. Academiei are regimul de înălțime parter+etaj. Suprafața construită la sol a acesteia este de 1445 mp, iar suprafața desfășurată de 1750 mp. Aceasta este prevăzută cu o tribună de 180 de locuri și va avea următoarele funcțiuni: sală de handbal, vestiare, grupuri sanitare, spații tehnice. La frontul străzii Academiei se va construi o clădire multifuncțională cu destinația instituții și servicii”, mai transmite municipalitatea.
Trimite articolul
XFoarte bine, in sfarsit un lucru util.Dar o parcare pentru profesori ,ca sa nu mai aglomereze toata strada, si sa blocheze iesirile auto ale celor care locuiesc pe aceasta strada, cand se face?