„Ca urmare a unor activităţi neautorizate de Primăria comunei Lugaşu de Jos, luni 14.04.2014, contractanţii Hidroelectrica SA au întrerupt apa potabilă în comună prin distrugerea stăvilarului de la reţeaua de alimentare cu apă a comunei”, se anunţă într-un comunicat de presă al Primăriei. Primarul Şorban Levente susţine că tot ceea ce s-a întâmplat „nu sunt altceva decât fapte de rea-credinţă, comise cu intenţia de a revolta cetăţenii împotriva lui şi a administraţiei locale pentru că au rămas fără apă potabilă tocmai de sărbători”. Sesizaţi de cetăţeni, angajaţii Primăriei s-au deplasat la amplasamentul stăvilarului de la reţeaua de alimentare cu apă a comunei, unde au constatat că o firmă contractată de Hidroelectrica SA- Hidroserv, pentru a desfăşura acţiuni de curăţare a „contra-canalului” intenţionează să acţioneze asupra stăvilarului. „Cu toate că aceştia nu au putut prezenta nici un document în ceea ce priveşte acţiunile lor, nu au pregetat să acţioneze asupra stăvilarului, care spuneau ei «le stă în cale la curăţarea contra-canalului»”. Rezultatul a fost unul dezastruos, distrugând stăvilarul într-un mod irecuperabil.
Primarul Sorban Levende consideră că reluarea alimentării cu apă a comunei va fi şi mai mult întârziată, deoarece urmează o perioadă în care lucrările sunt sistate „mai ales că înlocuirea stăvilarului distrus presupune lucrări de îndiguire a apei, scoaterea stăvilarului distrus care cântăreşte în jur de 15 tone, montarea noului stăvilar care trebuie achiziţionat, care pentru a fi montat este necesar o macara de mare tonaj, toate aceste operaţiuni necesitând câteva zile de lucru, însă până la reluarea funcţionării reţelei de apă în condiţii actuale pot afecta alimentarea cu apă a comunei de la câteva zile la câteva săptămâni”.
Apă şi politică
Fricţiunile dintre PNL şi UDMR au un trecut relativ îndepărtat la Lugaşu de Joş. Surprinzător, deşi cele două formaţiuni s-au aflat vreme îndelungată în parteneriat în Bihor, niciodată liderii UDMR şi PNL nu au încercat să intervină în acest conflict care a fost exacerbat din punctul de vedere al primarului Sorban Levente. Şeful Primăriei Lugaşu de Sus spune că incidentul a avut loc atunci când se ştia că el e plecat la Bucureşti, „ba o zi m-au şi prostit că încearcă să repare”. Chiar dacă, în opinia primarului, la originea acestui eveniment neplăcut s-ar afla soţul parlamentarului Lucia Varga, Alex Varga, directorul Hidroelectrica SA printr-un interpus, „prezent la aceste lucrări, în persoana domnului Butuc Viorel membru marcant PNL Lugaşu de Jos, care sugera că în condiţiile în care nu va fi apă în comună pentru următoarea perioada, cetăţenii «nu au decât să îşi asigure necesarul de apă potabilă pe cont propriu cu găleata de la unele fântâni din comună care au mai rămas funcţionale»”. De pe urma acestui incident este afectată 90% din populaţia comunei. Dincolo de toate acestea, primarul susţine că a fost ameninţat de un angajat de top al Hidroelectrica că va fi aruncat în contracanal.
Lucia Varga a dezminţit orice implicare în incidentul de la Lugaşu de Jos. „De la dumneavoastră aflu despre ceea ce s-a întâmplat. Nu umblu cu astfel de practici, nu am avut ca prioritate răzbunarea. Eu sunt un om constructiv, au fost dispute în campanie acolo, dar din punctul meu de vedere campania s-a încheiat. Îl respect pe domnul primar, aşa cum îi respect pe toţi primarii din colegiul în care eu am fost aleasă şi speră că oamenii vor avea apă în cel mai scurt timp”, a declarat Lucia Varga. Primarul de Lugaş spune că încearcă să rezolve problema pe termen scurt, astfel încât oamenii să aibă apă, să cârpească spărtura. Sorban Levente spune că a sesizat şi Prefectura în legătură cu situaţia creată.
Prefectul, pe telefon
Potrivit prefectului Claudiu Pop, directorul filialei Hidroelectrica Oradea, Alexandru Varga (PNL), nu era la curent cu problema semnalată de primarul Sorban Levente (UDMR). Adică Varga nu ar fi ştiut că, din cauza lucrărilor contractate de către Hidroelectrica, comuna Lugaşu de Jos a rămas fără apă, luni. „Directorul mi-a spus că se fac lucrări de mentenanţă, dar în aval, şi nu influenţează localitatea. El nu ştia care e adevărul, oamenii săi nu l-au informat”, ne-a relatat prefectul, care a intervenit prin telefon pentru rezolvarea problemei. A doua zi, directorul Varga l-a informat pe prefect că problema s-a rezolvat, până ca lucrurile să ia o altă turnură. „Pe mine nu mă interesa pe moment cine este vinovat, ci ca localitatea să nu rămână fără apă”, ne-a declarat Pop. Deşi se arată mirat de ignoranţa directorului Hidroelectrica, prefectul refuză să creadă că lipsa de informare a directorului Varga are un substrat politic şi că această comună ar fi putut fi lăsată fără apă dintr-o neglijenţă amestecată cu alte interese…
Citiți principiile noastre de moderare aici!