„Astăzi este un moment de răgaz, dintre puţinele când putem să ne arătăm dăruirea, pasiunea şi uneori sacrificiul pe care îl facem în meseria noastră”, a declarat şeful Poliţiei Bihor, chestorul principal de poliţie Liviu Popa.
De Bunavestire – Ziua Poliţiei Române (25 martie), ofiţeri şi agenţi de poliţie au fost poftiţi în sala mare a Poliţiei Bihor, pentru a fi felicitaţi şi încurajaţi de şefii lor.
Evenimentul a început cu intonarea imnului ţării, toţi poliţiştii prezenţi, inclusiv şefii din prezidiu ţinându-şi mâna dreaptă pe inimă.
Ca în fiecare an, inspectorul şef a ţinut să mulţumească în nume propriu şi în numele celor pe care îi conduce familiilor de poliţişti pentru care fiecare zi se traduce în aşteptare şi frământare.
La termen şi înainte
La ceremonie au fost avansaţi la termen în gradul următor 30 de ofiţeri şi 73 de agenţi. Înainte de termen au fost avansaţi în gradul următor doi ofiţeri (cms Aurel Cioflan şi inspector principal Marius Iştoc) şi doi agenţi (agent şef principal Constantin Hriscu şi agent şef adjunct Nicuşor Ştefan).
Pentru prima dată, nu doar „şeful mare” a ţinut speach, câţiva dintre poliţiştii avansaţi în grad fiind invitaţi să spună ce simt de ziua lor, de la prezidiu.
Toţi cei care au ajuns să vorbească la microfon au mulţumit lui Dumnezeu, familiilor şi colegilor. „Să fim poliţişti în continuare!”, şi-a îndemnat Mihaela Popovici colegii, care a precizat şi ea că familia este cea căreia toţi poliţiştii trebuie să i se încline fiindcă tolerează munca de poliţist indiferent de oră şi dată, dar şi colegilor fiindcă munca de poliţist se face numai în echipă.
Parcul 1 Decembrie, sub ocupaţie
Citiți principiile noastre de moderare aici!