Acesta a fost omagiat vineri, 13 ianuarie, la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, printr-un spectacol extraordinar de poezie susținut de actorul Dorel Vișan. Maestrul Vișan a fost acompaniat de Cvartetul Filarmonicii de Stat din Oradea.
[eadvert]
Manifestarea a fost ocazionată de Ziua Culturii Naționale și de împlinirea a 173 de ani de la nașterea poetului nepereche și a fost organizat de Consiliul Județean Bihor, în parteneriat cu Primăria Oradea, Filarmonica de Stat și Teatrul „Regina Maria”.
Sufletul neamului românesc
Actorul Dorel Vișan a reușit să pună suflet în poezie și să transmită emoție publicului prezent la spectacolul „Eminescu – Om, Geniu și Sfânt”. În timpul recitalului, maestrul Dorel Vișan a interacționat cu orădenii prezenți la eveniment și a încercat să apropie publicul secolului XXI de creația eminesciană, trecând în revistă „stările” și vârstele lui Eminescu. Totodată, el a susținut și un monolog despre creație, cunoastere si autocunoastere.
„Eminescu, după credinţa mea, s-a apropiat de Dumnezeu prin cunoaştere. Ca şi Homer. Eminescu este sfânt prin cunoaştere. El cunoştea înţelepciunea şi cultura vremii lui, inclusiv literatura indiană şi filosofia germană. El a tradus din Schopenhauer şi s-a spus despre el că a luat de la filozoful german pesimismul, dar chiar Nicolae Steinhardt spune că nu e adevărat, pentru că Eminescu nu a fost un pesimist. El a fost afectat de trecere. Poezia lui este o poezie a durerii – pentru că a înţeles tristeţea aceasta a trecerii. O nostalgie, de fapt…. Cel mai mare critic literar din Cuba, Salvador Bueno, atunci când a fost tradus Eminescu acolo, a declarat că Eminescu este cel mai mare scriitor de poezie elegiacă din lume!
….Universul scriptural pe care-l numim eminescian şi-l atribuim unei persoane fizice concrete, Mihai Eminescu, are formă şi conţinut simfonic. Nenumăraţi Emineşti, voci, instrumente. Perfect şi uneori voit prost acordate, contradictorii şi în acelaşi timp complementare, polifonează acelaşi sunet: al eului original, al Marii Conştiinţe din Marele Timp, armonizându-se pentru eternitate în mitul greu de descifrat Mihai Eminescu. După părerea mea, Eminescu este sufletul neamului românesc. Şi-mi amintesc de Arghezi, care-l numea pe Eminescu «sfântul preacurat al viersului românesc». După mine, el este fiinţa supremă a prezenţei româneşti în istorie”, este convingerea exprimată în fața orădenilor de actorul clujan.
Inegalabil
„A fost o seară de excepție, m-am încărcat pozitiv. Mi-am hrănit spiritul. Domnul Dorel Vișan ne-a vorbit și ne-a recitat din Eminescu, cu un talent inegalabil, cum rar mi-a fost dat să ascult. Felicit organizatorii că au avut această idee”, a spus una dintre participantele la seara de poezie –
Evenimentul a fost precedat de o întâlnire a actorului Dorel Vișan cu elevii și profesorii Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea. Însoțit de vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, Vișan i-a provocat pe elevi și pe profesori la un dialog despre mesajul operei lui Mihai Eminescu, dar și despre învățăturile pe care le putem desprinde din opera acestuia.
În acest fel, elevii și profesorii, precum și cei câteva sute de oameni prezenți la spectacolul de la Teatrul „Regina Maria” au fost aduși mai aproape de marele poet Mihai Eminescu.
Dorel Visan este unul dintre cei mai cunoscuți si iubiți actori români de teatru și film, dar și un poet sensibil, autor al mai multor volume de versuri și membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR). Inițiativa de a-l invita la Oradea pentru acest spectacol i-a aparținut vicepreședintelui CJ Bihor, Mircea Mălan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!