M-a impresionat din prima clipă cu arhitectura deosebită a clădirilor ce împejmuiesc cu eleganţă cele două pieţe gemene din centrul oraşului; priceperea cu care au aşezat orădenii clădirile pe malul Crişului Repede, întorcând faţa oraşului spre oglinda de apă; clădirea teatrului, un monument de factură clasică de nivel european, cu o sală spendidă, mărginită de coloane şi logii aurite ce dau grandoare actului artistic, cu o acustică perfectă care crează o intimitate specială comunicării sufleteşti între actor şi spectator…Publicul orădean este cald, avizat, elegant, generos, recunoscător, ceea crează fiecărui artist încă de la prima întâlnire dorinţa vie de a se întoarce cât mai repede pe scena aceasta ospitalieră. Aplauzele lui, încărcate de emoţie, îndelungi şi sacadate dau aripi actorilor… Ne plăcea atât de mult la Oradea că organizam microstagiuni, deşi făceam sacrificii deosebite pentru acest fapt..
Nu pot uita spectacolele mele de poezie prezentate acestui public iubitor de artă, care se transformau în adevărate sărbători ale sufletului. Marii poeţi ai României aveau aici un calendar ritualic întocmit cu pricepere de conducerea teatrului. Nici nu e de mirare, aici poezia fiind la ea acasă. Pentru că aici a apărut şi apare de un secol şi jumătate revista „Familia”; aici patriarhul culturii ardelene Iosif Vulcan l-a debutat şi „botezat” pe Eminescu. În Piaţa Unirii, de două ori pe an, comemorînd datele legate de viaţa marelui nostru poet, vin oameni de toate vârstele lângă statuia lui impunătore pentru a recita „Doina”, „Glosa” sau „Scrisorile” testamentare.
Nu demult, Consiliu Judeţean Bihor şi conducerea Teatrului „Regina Maria” mi-au adresat invitaţia de a organiza Gala UNITER a anului 2016 la Oradea, în aprilie viitor.
Oraşul şi publicul lui ospitalier merită din plin această sărbătoare.
Aşadar, să aşteptăm împreună primăvara…
Ion Caramitru,
Directorul Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti
Citiți principiile noastre de moderare aici!