În jur de 30 de copii din clasa a III-a B de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, alături de cei din Parohia „Schimbarea la Faţă” din Velenţa, au făcut Prima Spovadă şi l-au primit pe Isus în sufletul lor, prin Prima lor Împărtăşanie Solemnă.
Evenimentul a fost celebrat duminică, 1 iunie, în cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti, celebrată de PSS Virgil Bercea împreună cu un sobor de preoţi.
Copiii împreună cu preoții și doamnele învățătoare au intrat în procesiune în biserică, unde au fost întâmpinaţi de familiile lor și de membrii comunității.
În cuvântul de învățătură pe care l-a rostit, PSS Virgil Bercea le-a mulțumit și i-a felicitat pe părinții copiilor pentru că i-au adus la biserică.
„Spre deosebire de alți copii, aceștia au ceva în plus: îl au pe Domnul. Iar de-a lungul vieții lor vor ști că, fie în necaz, fie în bucurie, Isus este prezent în viața lor și îi va ajuta să se bucure de cele bune și să treacă peste greutăți”, a spus în cuvântul său de învăţătură episcopul greco-catolic de Oradea.
Predica rostită de PSS Virgil Bercea a fost una interactivă, mai precis un dialog cu micuţii, în care aceştia şi-au arătat cunoştinţele dobândite în timpul orelor de cateheză ţinute de preotul Paul Popa, asistentul spiritual al claselor de Step by Step din strada General Magheru.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, sărbătoriții au ținut un concert de cântece religioase, încântându-i pe toți cei prezenți cu glasurile lor angelice, urmat de o agapă la subsolul bisericii, la care au luat parte sărbătoriţii zilei, părinţii, membrii familiilor prezente şi cei ai comunităţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!