Regulile de circulație din sensul giratoriu, un subiect dezbătut intens de șoferi, instructori auto, chiar și de polițiști, interpretate diferit de magistrații din țară, au fost modificate, noua reglementare fiind publicată vineri în Monitorul Oficial.
[eadvert]
Octavian Perțea, polițistul vlogger, a explicat într-un filmuleț postat pe YouTube, ce presupune modificarea legislativă, dar a punctat și câteva neclarități care ar putea cauza probleme șoferilor.
Ionuț Ciurea, directorul Asociației Pro infrastructură, salută schimbarea. Nu pentru că ar fi cea mai bună soluție, dar pentru că nu mai lasă loc de interpretări.
„Legea spune clar că trebuie să dai prioritate. Codul rutier spune așa, când schimbi direcția de mers dai prioritate. Asta, în girație era interpretabil și au apărut foarte multe culpe comune pentru că putea să fie interpretat că cel care vine de pe banda doi, adică din centrul girației, are prioritate, chiar dacă schimbă banda. Iar reglementarea asta clarifică că trebuie să dai prioritate când schimbi banda. Asta ce înseamnăm, că nu mai ai prioritate când ieși din sensul giratoriu, trebuie să te asiguri că pe banda unu nu e nimic și trebuie să semnalizezi, ceea ce nu era obligatoriu până acum. E bine că nu mai e neclar. Hai să avem o structură clară și să nu ne mai bușim”, crede Ionuț Ciurea.
Acesta crede că va dura ceva timp până lumea va înțelege noua reglementare și va urma o perioadă de adaptare.
„Nu ar strica o campanie rapidă de mediatizare”, subliniază acesta. El spune însă că nouă reglementare ar trebuit să „reducă accidentele” din girații.
În Oradea există 62 de sensuri giratorii și 3 sensuri provizorii menite să asigure fluența traficului pe perioada desfășurării lucrărilor în Centrul Civic.
Prin HG 130/2023 pentru modificarea și completarea OUG nr.195 din 12 decembrie 2002 (republicată) privind circulația pe drumurile publice, modul în care ne încadrăm în sens se schimbă complet.
Articolul cu noile modificări sună astfel: „În cazul intersecțiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule trebuie să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlați participanți la trafic.”
Polițistul vlogger Octavian Perțea a explicat, într-un filmuleț postat pe canalul de YouTube, în ce constau schimbările.
„Legiuitorul vine și schimbă tot ce era prevăzut până acuma și spune că există benzi, apare termenul de benzi și cel care schimbă banda, adică trece peste marcaj, este obligat să semnalizeze și să se asigure, iar în caz de accident de circulație va fi vinovat”, explică Perțea.
El spune că legiuitorul „a schimbat răul” și că de acum înainte „cine trece peste marcaj este vinovat și nu mai există loc de interpretări”.
„Nici mie nu îmi convenea să mă duc de la Oradea la București și la Oradea eram eu vinovat, la Cluj era celălalt vinovat, la Sibiu eram tot eu, și tot așa. Măcar acum știm un lucru clar”, spune polițistul.
„Urmează să vedem în timp, peste doi trei ani, dacă va crește numărul accidentelor de circulație produse în sensul giratoriu, dacă o să crească ambuteiajele, dacă este mai bună legea nouă sau legea veche”, concluzionează omul legii.
Neclarități
Polițistul are și câteva neclarități, în privința modificărilor legislative.
„Eu în continuare susțin că traiectoriile autovehiculelor să nu se intersecteze, dar cine eu sunt eu să contrazic legiutorul”, este de părere Octavian Totodată, acesta subliniază faptul că „legiutorul nu a abrogat articolul 109 din aceeași lege, care spune că marcajele la intrarea în intersecție sunt obligatorii, asta este o nelămurire pe care o am eu deocamdată, de ce ținem cont, de săgeți sau de benzi”. Mai mult, polițistul susține că legea nu clarifică nici unde începe sensul giratoriu.
Chestionat de Jurna bihorean, instructorul auto Constantin Niță susține că modificarea va aduce și mai multe probleme circulației în sensul giratoriu și că ar putea produce ambuteiaje.
„Lucrurile ar trebui reglementate cumva, nu cred că aceste modificări vor fluidiza traficul pentru că toți vor merge pe banda unu. Vor zice că de ce să meargă pe altă bandă, pentru că trebuie să dea prioritate celor care circulă pe banda unu și de ce să intre pe banda doi și că se blochează în sens”, a explicat instructorul.
El crede că „legislația anterioară era mai ok, doar că era interpretabilă”.
Modul în care a fost reglementată circulația în sensul giratoriu a iscat dezbateri aprinse și interpretări de-a lungul timpului. „(…) subiectul circulației prin girații este unul foarte serios și complicat care generează multă confuzie, fiind o enigmă totală pentru numeroși șoferi autohtoni.
Dovadă stau numeroasele incidente, de la simple înjurături la tamponări care-ți bagă mașina în service o lună și pe tine în spital, ajunse deseori în instanțele de judecată. Prea mulți șoferi nu știu cum să se încadreze și, dacă e nevoie, când și cui să acorde prioritate la intrarea, schimbarea benzii (în girațiile cu două sau mai multe benzi) și părăsirea sensului giratoriu.
S-au consumat râuri de cerneală pe problematica aceasta și nu ar strica să vedem mai repede adoptarea noii inițiative legislative care ar trebui să nu mai lase loc de interpretări și culpe comune. Plus niște instructori auto care-și învață corect elevii și polițiști care știu să aplice legea”, au scris cei de la Asociația Pro Infrastructură într-o postare pe Facebook din 2 ianuarie.
Trimite articolul
XTu Perte cu militienii tai ati macelarit codul rutier. Inainte era clar cel ce schimba banda era vinovat, acum 20 de ani cand s-a schimbat regula sensului. Dar voi militienii ati sucit legea.
-
Exact asa este și acum. Cel care schimbă banda, este vinovat. Nu știu ce ați înțeles dvs din tot. Confuzia era pana la aceasta modificare.
Nu a fost nici o neclaritate , cand intrai in giratoriu intrai stiind ca de acolo de pe banda interioara puteai merge inainte sau la stanga , iar de pe banda exterioara inainte sau la dreapta deci nu aveai cum sa te intersectezi cu nimeni ! Daca intre timp ai vrut alta directie si trebuia sa schimbi banda iar este clar : schimbatul directiei presupune semnalizarea intentiei ,asigurarea si trecerea pe cealalta banda !
Puteau sa reglementeze cumva si situatia trecerilor de pietoni de la iesirile din giratorii! Nu ajunge ca trebuie sa fii cu ochii in patru la colegii de trafic, te mai trezesti in fata cand sa iesi din sens cu cate un pieton kamikaze. In plus, aceste treceri blocheaza sensurile, in special la ore de varf, iar ideea de amplasare a unui sens giratoriu e exact fluidizarea traficului.
Încă o dovada ca în România se fac legi de cătreniste parlamentari prin metoda ,, Nopotu ” care ,, NEPOTUL” NU ARE NICI O LEGATURA CU DEPARTAMENTUL DE CARE RASPUNDE.
NU AI CE SA VIREZI LA STANGA DE PE O BANDA DE PE CARE ESTE OBLICATORIU LA DREAPTA SAU INAINTE SI ATUNCI NU AVEA CUM SA SE INTERSECTEZE AUTOVEHICULUL VERDE CU CEL GALBEN.
Dacă fiecare conducător auto se încadrează corespunzător pe banda în funcție de direcția lui de mers nu se va întra în conflict, dar ce știu eu eu nu am citit OUG-ul numai de doua ori din scoarța-n scoarța înainte sa dau pentru permis. Pe lângă alți care au învățat făcând doar chestionare pe DRPCIV , la sala iar la nimereala că și la păcatele da se cred ca știu ce scrie în OUG
SI-au batut joc si de sensul giratoriu🤣.De obicei este destul de aglomerat un sens,pai eu de pe banda doi daca vreau sa o iau inainte si cei dupa banda 1 vor sa faca sensul eu ce fac blochez sensul giratoriu pana se gaseste unul sa o ia si el inainte?Din ce in ce mai inapti.Bine avem niste oameni in institutiile statului de iti vine sa razi cand ii auzi ce au de gand sa faca.Suntem ai nimanui…
-
Esti prost. Pe vremuri in 2000 cand s-a schimbat regula in sens, s-a spus clar cine schimba banda e vinovat, si masina ce vine din stanga la intrare in sens are prioritate. Punct, schimbi banda te asiguri si gata
-
Exact!
Marcajele desenate pe drum, nu au cum să fie obligatorii!!!
Dacă marcajele sunt acoperite de zăpadă, nu există maecaje !!!
Când este aglomerație, de se merge bară la bară, iar nu ai cum să vezi marcajele!!! Deci cum să le respecți???
Dacă se iese de pe o străduță laterală, sau din parcare, după preselectarea benzilor și este și aglomerație, practic nu ai cum să întorci ( exemplu ar fi sensul giratoriu de lângă statuia lui Rogerius).
Mai sunt și intersecții ca cea descrisă mai sus, care au oricum benzi de evitare a sensului giratoriu , cu toatea acestea dinspre vamă există acele semne de preselectare.
Această situație cu sensul giratoriu, era în mod normal reglementată, atâta tot că erau unele persoane care interpretau altfel
Ar mai trebuii stabilită o distanță minimă obligatoriu lăsată față de autoturismul din față.
Respectiv dacă autoturismul din fața a avut prioritate în sensul giratoriu, nu înseamnă că automat ai prioritate, deoarece ești doar la 30 de cm de cel din fața ta.
https://www.youtube.com/watch?v=eAjvpsLWA6A
-
Hai zau? Nu stiu de ce dracu l-au pus in Codul Rutier. MARCAJELE sunt de mai multe feluri. De exemplu pt cei ca tine zona hasurata nu prezinta nicio obligatie.Hasurata aceea impreuna cu semnul cedeaza de la MOL int. Decebal/Vladeasa banda 2 de mers in stg pe Vladeasa de pe Decebal tot nu are nicio importanta mergem si le luam fata celor din banda 1 care se duc regulamentar.
Păi dacă nu este nimeni în țara aceasta să te tragă la răspundere și legea să fie lege , una, pentru toată lumea, fiecare face pe feuda lui c-am tot ce îi pupăză capul , cum a văzut el în satul său , de unde a fost adus cu remorca .
O problema mult mai grava este ca, multi “soferi” trateaza sensurile giratorii subiectiv, in special cele mici. Adica are prioritate cine intra cu mai mare viteza, un fel de “sindrom de drum principal’ sau “prioritate de stanga”. De mentionat ca inainte de a intra intr-un sens exista un indicator de 30 apoi te asiguri chiar daca aparent mergi “inainte” cu o viteza peste limita, totusi cine a patruns deja in sens din dreapta chiar si cu o roata avansand precaut, totusi e deja in sens. In caz de incident, domnii de la rutiera doar constata, DACA au chef sa se deplaseze… doar o camera cu spectru/unghi lat poate demostra faptele, sa nu mai zic cazurile cand se trec examenele fara merit prin interventii.
Dacă cel de pe banda unu are voie să vină în stânga atunci dispar direcțiile înainte și la dreapta sau înainte și la stânga, iar dacă acestea dispar atunci nici conceptul de sens giratoriu nu mai există, e doar un oval în care n-are sens mai mult de o bandă, pentru că banda doi nu duce în nici o direcție, și toți îl ocolesc în șir indian pe o singură bandă și fac la dreapta unde ies. Ăsta nu mai e sens giratoriu, e doar un oval semnalizat.
-
De ce nu poti sta pe b1 , sau schimba banda in sens desteptule si iesi pe b1
Bai fratiorilor,verificati mai intai legile la care se face referire!…
Nea Tilica asta bate campii.
Baliverne fara sustinere in lege.
Noutatea este concret doar pluralul pentru benzi.Nu mai e doar banda,acum pot fi benzi!
In rest nimic nou,doar un articol fara noima,ce da apa la moara lu nea Tilica.
-
ca bine zici, citii si eu un comentariu cu cap (printre sutele de comentarii aiurite), felicitari domnule!!!
În țara asta se pare ca mai exista si oameni care nu au cap doar sa nu le ploua in gat
vedeti cum e in franta germania, este exat invers! esti in sens ai prioritate! cei care forteaza sensul vor fi avantajati de prioritate! vor fi iarsi o gramada de chestii nasoale! ati facut-o varza cu regula cu sensurile giratorii!!!
Daca la intrarea în sensul giratoriu exista săgeți care arata fiecarui autovehicul unde poate merge de pe banda pe care intra în intersecție, atunci nu se mai intersectează drumurile masinilor, și nu se mai pune problema de acordare de prioritate…
Masina verde iese din sensul giratoriu pe banda lui nu schimba banda ,cum poata sa iasa daca nu trece prin banda 1?
Toata lumea se axeaza pe snsuri si prioritati. Incercati sa respectati viteza maxima 30km/ora si o sa vedeti rezultate pozitive. Toti se grabesc mai ales dimineata. Toate bune
TEORIA CA TEORIA, PRACTICA…..vezi HG 130 din 15.02.2023
1. Intersecție cu sens giratoriu = intersecție dirijată, semnalizată ca atare, prevăzută cu una sau mai multe benzi de circulație, în care circulația se desfășoară într-o singură direcție în jurul unei zone centrale.
Deci, înainte de a intra, e obligatoriu să ne încadrăm funcție de direcția de deplasare, respectiv pe banda 1 pentru dreapta sau înainte și pe banda 2 pentru stânga, înainte sau întoarcere.
2. În cazul intersecțiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule trebuie să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Deci, pe banda 1 (noi ne aflăm pe banda 2) se poate afla doar cel care pătrunde din aceeași intrare fie simultan fie mai devreme fie mai târziu și acesta n-are cum să se întâlnească cu cel de pe banda 2…….și atunci cui să mai cedeze prioritatea cel care părăsește sensul giratoriu de pe banda 2 ? (vezi paragraful din CR-singurul, cu referire la sensul giratoriu)