Cursa va fi operată cu o frecvență de 4 zboruri pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică, cu aterizarea la ora 11:40 și cu delocarea la 12:25. Cursa este procesată prin terminalul nou construit, atât la plecare, cât și la sosire, a anunțat Aeroportul Oradea printr-o postare online.
În cursul săptămânii trecute, Aeroportul Oradea anunța o conferință de presă cu ocazia reluării zborurilor Companiei Blue Air. Evenimentul a fost anulat printr-un comunicat fără explicații, vineri dimineața.
Consiliul Județean a fost anunțat, în aceeași zi, că o parte din conducerea Aeroportului Oradea a fost diagnosticată cu Covid 19. Directoarea instituției, Claudia Baran, a fost internată iar o parte din colegi au fost puși în izolare. Ca urmare, spațiile Aeroportului au fost dezinfectate înainte de reluarea activității.
Miercuri, cu doar două zile înainte, directoarea a ținut o conferință de presă alături de președintele Consiliului Județean, Pasztor Sandor, care a purtat masca de protecție astfel încât să nu îi acopere nasul. Claudia Baran a purtat masca de protecție pe toată durata conferinței, la final, însă, la insistențele presei, a scos-o pentru o scurtă ședință foto.
Trimite articolul
XCãnd vor fi alegeeile, vom prezenta fiecare test?
Sau urna mobilã în curte?
Vom alege covidicieni?
Daţi pe dl. prim ministru la Transporturi.
Declaraţi dictaturã medico- militarã pentru restabilirea autoritãţii anticovidiene.
Suntem medical ca şi în stare de asediu
Mor zilnic zeci de români.
Se pierd vieţi.
Și desigur, voturi.
Ce alegeri de covidicieni? #covidicieni
Covi dici vici.
Daca pleaca la aceasta ora pleaca degeaba, pentru ce sa mergi la Bucuresti la ora pranzuluii. Evident ca se va anula pe motiv de lipsa de pasageri , nici nu ma mira. Cei care luicreaza pleaca la Bucuresti dimineata si se intorc seara , daca v-ar fi interesat a-ti fi observat , s-au a-ti observat si nu va intereseaza. Acelasi formalism si lipsa de logica (minte) , sau asta se doreste.
-
eu am observat
tu ai observat
el a observat
noi am observat
voi ati observat
ei au observatNoi toti am observat (sic) ca ai scris nu o data, ci de mai multe ori “a-ti observat”.
Inainte de a arde kerosenul fara rost ca sa te plimbi cu avionul, poluand planeta si asa secatuita deja, mai bine stai la umbra pe o banca in parc (pana nu taie gasca din pmo toti copacii) si citeste un manual de limba romana, preferabil pentru clasele I, II. Cred ca acolo se invata chestiile astea complicate cu “a-ti”.