Marți, comisia româno-ungară a finalizat ultima etapă a verificărilor la lucrările cu rol de apărare împotriva inundaţiilor de pe teritoriul României. Verificările au fost demarate în luna septembrie şi au avut drept scop urmărirea exploatării şi întreţinerii lucrărilor aflate în zona comună de interes, atât pe teritoriul României cât și pe teritoriul Ungariei. În Bazinul Hidrografic Crișuri, verificările au vizat cursurile de apă: Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb și Barcăul.
„Timp de o lună, comisiile de verificare au efectuat în total patru vizite, două pe teritorul României și două pe teritoriul Ungariei. Fiecare verificare a urmărit acelaşi scop, şi anume siguranţa lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor și, deci, siguranța cetățenilor”, a precizat Dorel Dume, directorul ABA Crişuri.
În baza „Regulamentului de apărare împotriva inundaţiilor”, intrat în vigoare în 2004, în Bazinul Hidrografic Crişuri-Körös se fac anual verificări comune la lucrările de apărare împotriva inundaţiilor.
Lucrările cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, în stare bună.
Pe râul Crişul Repede, cele mai importante lucrări examinate au fost digurile de apărare între frontiera de stat şi localitatea Cheresig şi în zona localităţii Tărian; priza de apă Oradea şi magazia de apărare a acesteia, precum și cantoanele Cheresig şi Tărian, respectiv magaziile de materiale.
Pe râul Crişul Negru, cele mai importante lucrări au fost digurile de apărare de pe tronsonul Zerind-Talpoş şi Zerind- Staţia de Pompare Ant. De asemenea, comisia româno-ungară a verificat acumularile nepermanente Tămaşda şi Zerindu Mic, canalul colector în zona podului rutier Oradea-Arad, canalul colector în localitatea Tulca, canalul Ant în zona localităţilor Salonta şi Ant, Staţia de Pompare Ant şi Canalul Ősirét.
Pe râul Crişul Alb au fost verificate digurile de apărare aflate între frontiera de stat şi podul rutier din localitatea Chişineu Criş. La Cantonul din Vărşand s-a verificat şi modul în care sunt înmagazinate materialele de apărare şi dacă acestea sunt în stare bună şi suficiente din punct de vedere cantitativ.
„Modernizarea şi dotarea punctelor de lucru din teritoriu au fost apreciate de membrii comisiei. Astfel, starea digurilor, a covorului vegetal, a magaziilor, a staţiilor de pompare precum şi a canalelor de ape interne este în conformitate cu normativele acceptate de ambele părţi. De la an la an se observă îmbunătățiri atât pe teritoriul românesc, cât și pe cel maghiar”, a declarat Dorel Dume.
Comisia a mai verificat acumularea permanentă Suplacu de Barcău și digurile de apărare mal drept şi stâng de pe râul Barcău, între podul Tămăşeu şi frontiera de stat româno-ungară. De asemenea, s-a vizitat și acumularea Leşu, care la ora actuală, datorită infiltrațiilor, nu acumulează.
Delegaţia română a întrunit experţi din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, Sistemului de Gospodărire a Apelor Bihor şi din cadrul Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Teritorială Someș-Criș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!