Elevii Centrului Şcolar pentru Educatie Incluziva Nr. 2 şi cei ai Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 3, ambele din Oradea, vor începe luni anul şcolar într-o nouă locaţie. În urma discuţiilor purtate de către vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Dumitru Voloşeniuc, cu conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, s-a convenit ca cele două unităţi şcolare aflate în subordinea Consiliului Judeţean să fie comasate.
Astfel, un total de 192 de elevi, 127 proveniţi de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 2, respectiv 65 proveniţi de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 3 vor începe anul şcolar în clădirea situată pe str. Traian Lalescu la numărul 3, unde până în această vară a funcţionat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor.
Fac economii
„Am hotărât comasarea celor două şcoli în primul rând din raţiuni economice. Centrul numărul 2 funcţiona tot pe strada Traian Lalescu, la 200 de metri de noua locaţie, iar Centrul numărul 3 pe strada Cuza Vodă. Chiria pe care Consiliul Judeţean o plătea numai pentru centrul de pe Lalescu trecea de 15.000 de lei pe lună, iar pentru Centrul numărul 3, se plătea o chirie de 2.400 euro pe lună. În urma acestei reorganizări, Consiliul Judeţean Bihor va face o economie de peste 300.000 de lei pe an”, a declarat ieri Voloşeniuc.
După eliberarea spaţiului de către IPJ au fost realizate o serie de lucrări de recompartimentare şi recondiţionare a clădirii, fiind amenajate şi o bucătărie şi câteva laboratoare, astfel încât elevii să poată începe anul şcolar în noul sediu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!