Eveniment organizat anual în cadrul Săpătămânii Europene a Mobilităţii, competiţia a luat, anul acesta, startul în Centrul Civic. La ora 11:00 s-a pornit pe cele două trasee şi într-o jumătate de oră concurenţii erau deja reveniţi şi felicitaţi. Oraganizatoare a fost, şi-n acest an, societatea locală de transport în comun, reprezentată la faţa locului de managerul Csuzi Istvan şi de adjunctul Romeo Nica.
Pe traseul Gară – Centrul Civic, câştigătoare a fost maşina, care a ajuns cu un minut înaintea tramvaiului şi cu două înaintea biciclistei.
Pe traseul Nufărul – Centrul Civic, cursa a fost câştigată de tramvai, semn că transportul în comun creşte, sub aspectul promptitudinii, de la an la an. O altă concluzie evidentă este că oraşul duce lipsă de o structură pentru biciclete, adecvată nevoilor de mobilitate ale orădenilor şi nu celor de recreere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!