Accidentul a avut loc la ora 16:55 pe strada Ovid Densușianu, pe direcția de mers dinspre Calea Sântandrei spre strada Podului. Potrivit polițiștilor, un bărbat de 53 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu a păstrat o distanță suficientă în timpul deplasării față de un alt autoturism, condus în fața sa de un bărbat de 50 de ani, din Oradea și a intrat în coliziune cu acesta.
[eadvert]
„În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 53 de ani, care conducea primul autoturism, prezenta o concentrație alcoolică de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
În urma accidentului au fost rănite ușor două persoane, conducătorul celui de-al doilea autoturism și o femeie de 73 de ani, din Oradea, pasageră a sa.
Șofer băut și în Valea lui Mihai
Tot miercuri, însă în cursul serii, polițiștii bihoreni au prins un bărbat de 57 de ani, din comuna Pișcolț, în timp ce conducea un autoturism deși consumase băuturi alcoolice. Bărbatul a fost oprint în trafic în Valea lui Mihai, iar în urma testării polițiștii au descoperit că acesta avea o concentrație alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cazuri a fost întocmit câte un dosar penal, iar poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Trimite articolul
Xce marca de masina aveau?