Urmează să se fie executate marcajele și vor fi montate indicatoarele rutiere. În ceea ce privește colectarea apelor pluviale, aceasta se va face prin gurile de scurgere proiectate la marginea carosabilului.
„În această perioadă se lucrează concomitent pe mai multe străzi. Ne dorim să le redăm publicului, într-un timp cât mai scurt, asfaltate și modernizate. Suntem preocupați, în permanență, de îmbunătățirea infrastructurii rutiere, astfel că vrem ca până la finalul acestui an să dăm în folosință cât mai multe străzi din Oradea. Le mulțumim încă o dată locuitorilor că dau dovadă de înțelegere pe perioada desfășurării lucrărilor”, a precizat viceprimarul Marcel Dragoș.
Și pe strada Virgil Maxim din cartierul Tineretului, care are aproximativ 325 de metri și o lățime de 6 metri, constructorul a finalizat trotuarele și stratul de legătură, urmează ridicarea la cotă a căminelor și așternerea stratului de uzură, lucrări care vor avea loc săptămâna viitoare, dacă condițiile meteo vor fi favorabile.
Lucrările vor fi gata la finalul lunii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!