S-a născut la Vaslui, în 26 iulie 1925. Tatăl, Rudolf Wilhelm Engel, era german iar mama Jessy Bertha Smith era englezoaică. Şi-a petrecut copilăria la bunici, la Constanţa, unde a făcut şcoala primară (1932–1936) şi primii patru ani de liceu (1936 – 1940).
După cursuri liceale urmate la Bucureşti, Râmnicu Sărat şi Craiova, urmează Şcoala de Ofiţeri Transmisiuni din Bucureşti. În perioada 1947-1958 este ofiţer – profesor în armată (Breaza, Ineu, Alba Iulia, Huşi, Tecuci, Sibiu). Trecut în rezervă, urmează în anii 1953-1958 Facultatea de filologie a Universităţii din Bucureşti (la „fără frecvenţă”).
În iulie 1958 se stabileşte la Oradea, oraşul soţiei sale, cu care s-a căsătorit în 1950. În august-noiembrie 1958 este metodist literar la Casa regională a creaţiei populare, apoi devine inspector metodist la secţia reg. Crişana de învăţământ şi cultură (decembrie 1958 – iunie 1962). În iunie 1962 devine şeful Comitetului Regiunii Crişana (nou infiinţat) pentru Cultură şi Artă. În acelaşi an preia Palatul Baroc şi contribuie la organizarea „Muzeului Ţării Crişurilor” când se restaurează Palatul Baroc (timp de 6 ani).
În 1964 proiectează şi realizează „Casa memorială Iosif Vulcan”- Oradea. De asemenea, organizează Centenarul „Revistei Familia” – şi apariţia seriei a V-a. A fost redactor şef adjunct al revistei „Familia” (1965-1966). În anii 1965-1972 predă „Curs de Sociologia Culturii” la Instutul Pedagogic de 3 ani din Oradea.
Din 1968 până în 1972 este directorul Teatrului de Stat Oradea. A fost după aceea inspector în Direcţia Teatrelor CCES – Bucureşti, Secretar literar la Teatrul Naţional Bucureşti (1982-1984), iar până în 1986 este redactor principal I la ARIA, Bucureşti, după care se pensionează la cerere.
Emmanuel Rudolf Engel a fost şi consultant teatral cu contract de colaborare la CIMEC – Institutul de memorie Culturală, a predat „Sociologia Culturii” la diferite cursuri de perfecţionare şi numeroase conferinţe, şezători literare şi audiţii muzicale la Muzeul Ceasului Ploieşti. Are numeroase lucrări publicate, piese de teatru, colaborări şi ediţii îngrijite.
La trecerea în nefiinţă a acestuia, Teatrul Regina Maria anunţă:
„Ne luăm la revedere cu tristețe de la artistul și criticul de teatru Emmanuel Rudolf Engel, care a trecut astăzi la cele veșnice. Fost director al Teatrului Regina Maria (în acea perioadă Teatrul de Stat Oradea) între anii 1968-1972, Emmanuel Engel a reușit prin colaborări notabile cu regizori din alte orașe să contribuie substanțial la creșterea popularității teatrului orădean pe plan național. Activitatea sa culturală este vastă, depășind granițele teatrului și ale Oradiei, însă a declarat mereu că „etapa orădeană” (1958-1972) a fost cea mai bună din viața lui. Drum lin și sincere condoleanțe familiei și apropiaților.”
[eadvert]
Trimite articolul
XSincere condoleanțe familiei și prietenilor,Dumnezeu sa l odihnească în pace,o colaboratoare apropiata,fosta sefa secției culturale a ziarului CRISANA Oradea,Aurora Pop_Sinca