Sătmăreanul Gypias P. (39 ani), condamnat pe viaţă pentru două omoruri, din care unul deosebit de grav, s-a spânzurat miercuri cu şireturile de la pantaloni în baia celulei sale din Penitenciarul Oradea.
„În data de 17 februarie, în jurul orei 16:00, supraveghetorul de servici a anunţat la fiecare celulă că începe programul de îmbăiere. Ajungând la camera de detenţie a celui în cauză, a constatat că nu primeşte niciun răspuns, a deschis vizeta şi mai apoi uşa fără a deschide şi grilajul. Cum nici aşa nu l-a văzut pe încarcerat, a anunţat locţiitorul şefului de tură şi împreună, l-au descoperit pe condamnat agăţat de ţeava duşului cu un fir textil. Anunţat imediat, asistentul medical a început resuscitarea iar în paralel a fost solicitat prin 112 şi un echipaj SMURD care a preluat manevrele de resuscitare la ora 16:19 iar la ora 16:53 a constatat decesul”, declară subcomisar Gabriel Ţica, purtător de cuvânt al Penitenciarului.
Autopsia efectuată joi la Serviciul de Medicină Legală Bihor a certificat că moartea s-a produs datorită asfixiei mecanice prin spânzurare. Joi, decedatul a fost predat familiei.
„Cercetările preliminare la nivelul unităţii arată că în acest caz nu se poate vorbi de culpa vreunui lucrător de penitenciare. Despre caz au fost informaţi şi judecătorul delegat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor”, mai arată subcomisarul Ţica.
Victima era în custodie temporară la Oradea, urmând a fi dus tocmai joi înapoi la Gherla după ce a avut pe 15 februarie, la Tribunalul Satu-Mare, o şedinţă de judecare a unei cereri de revizuire a pedepsei.
Cristian Horgoş
Citiți principiile noastre de moderare aici!