Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Oradea Sud – Nădab a fost pusă în funcțiune miercuri, 23 decembrie 2020, făcând astfel posibilă intrarea în exploatare comercială a întregului tronson de 400 kV Oradea Sud – Nădab – Bekescsaba (Ungaria). Investiția în valoare de 4 milioane de lei a fost finalizată cu șase luni înainte de termenul contractual, lucrările fiind executate de către SC Electromontaj SA București. Realizarea acestui tronson de linie va permite creșterea capacității transfrontaliere cu Ungaria la 1000 MW.
[eadvert]
„Operaționalizarea Liniei 400 kV Oradea Sud – Bekescsaba (Ungaria) reprezintă o reușită în ceea ce privește securizarea alimentării cu energie electrică în partea de nord-vest a țării, permițând astfel o dezvoltare economică sustenabilă a acestei zone, atât prin posibilitatea de racordare de noi consumatori, cât și de noi centrale de producție din surse regenerabile. Această investiție are o contribuție semnificativă la creșterea siguranței Sistemului Electroenergetic Național, la reducerea costurilor cu managementul congestiilor de rețea și la reducerea consumului propriu tehnologic. Unul dintre cele mai importante beneficii este acela că va permite implementarea unor programe importante de investiții și mentenanță majoră în zonă, cu impact în îmbunătățirea performanțelor tehnice și a fiabilității rețelei electrice de transport. Punerea în funcțiune a acestei linii la jumătatea perioadei contractuale a fost posibilă datorită eforturilor și implicării contractorului Electromontaj SA București, a echipei de specialiști ai CNTEE Transelectrica SA, a autorităților județene și locale din județul Bihor și a Electrica SA”, a declarat Cătălin Nițu, președintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA.
Lucrările au fost demarate în luna august 2020 și au constat în realizarea a 14 fundații, asamblarea și ridicarea a 15 stâlpi necesari pentru finalizarea tronsonului LEA 400 kV Oradea Sud – Nădab, aflat în conservare din anul 2008, ca urmare a unor dificultăți legate în principal de procedurile de expropriere. Investiția, care va asigura creșterea capacității de interconexiune a țării și va contribui la completarea „Inelului de 400 kV al României” a fost reluată în vara acestui an după mai bine de 12 ani de blocaje.
Proiectul Liniei Electrice Aeriene 400 kV Oradea Sud – Bekescsaba (Ungaria), o investiție totală de peste 87 de milioane de lei, a fost dat în folosință parțial începând cu anul 2008 și anume tronsonul de dublu circuit, LEA 400 kV Nădab – Bekescsaba (Ungaria) cu o lungime de 60 de kilometri, din care pe teritoriul României 22 de kilometri, simultan cu LEA 400 kV Arad – Nădab. Tronsonul LEA 400 kV Oradea Sud – Nădab are o lungime totală de 72 de kilometri.
Trimite articolul
XPe urmã nu ne electrificau / modernizau şi mãreau viteza căilor ferate în partium-ul pentru ținutul securesc?
Noi le dãm şi ei ne iau.