Consiliul Județean Bihor a anunțat lansarea licitației pentru Inelul Rutier Metropolitan, un proiect în valoare de aproape 280 de milioane de lei, ce urmează să fie finanțat prin Programul Anghel Saligny, în urma unor protocol încheiat de CJ Bihor cu Primăria Oradea.
[eadvert]
”Estimăm că în 3-4 luni vom evalua ofertele și va fi desemnat câștigătorul. Dacă nu vor fi contestații, până în toamna anului viitor se vor finaliza proiectele tehnice și vor putea începe efectiv lucrările. Durata de execuție este de 18 luni. La finalul anului 2024 se va putea circula pe acest drum nou. Inelul va conecta drumurile naționale ce leagă Oradea de Cluj, de Deva și de Arad”, a declarat Ilie Bolojan, președintele Consiliul Județean Bihor.
Termenul până la care pot fi depuse ofertele este 25 octombrie, 2022. Durata contractului va fi de 24 de luni, din care 6 luni pentru realizarea proiectului tehnic și 18 luni pentru execuție.
Doar că, proiectul de hotărâre pentru demararea procedurii de expropriere pentru acest proiect a fost respins de trei ori de consilierii județeni, ultima dată în ședința ordinară a CJ Bihor din luna august, cu 21 de voturi „pentru” și 12 „abțineri”. Liderul grupului PSD din CJ Bihor, Bujor Chirilă, a declarat atunci, în plenul ședinței, că PSD va vota acest proiect cu condiția ca traseul să fie modificat astfel încât să ocolească terenurile locuitorilor din Cheriu.
„Grupul PSD a susținut și votat proiectele majore ale județului Bihor. Aceeași atitudine vrem să o avem și în privința acestui proiect”, a spus Chirilă, care a făcut apel la conducerea CJ să găsească o soluție în așa fel încât traseful să fie modificat. Liderul grupului PSD susține că în cazul în care traseul va fi modificat pentru a ocoli terenurile respective, costurile suplimentare ar fi de 1,5-2 milioane de euro. Vicepreședintele CJ Bihor, Mircea Mălan, a replicat atunci că realizarea proiectului, cu modificarea propusă de PSD, este „imposibil de realizat în actuala etapă”.
„Trebuie să avem înțelepciunea necesară și să găsim acea formușă care să deranjeze cât mai puțin”, a declarat Mălan, care a adăugat că în cazul în care traseul ar fi deviat, „vor fi alți nemulțumiți”. Mircea Mălan a subliniat că CJ Bihor nu dispune de sumele necesare pentru a schimba traseul inelului rutier. „În timp ce noi discutăm despre variante mor oameni în trafic. Zilele trecute am avut iarăși un accident, soldat cu victime”, a adăugat vicele de la CJ. El a spus proiectul ar urma să reducă accidentele, dar și probleme de trafic de la intrările în municipiul Oradea, dinspre DN1, DN76 și DN79. „Ne jucăm cu interesele județului”, a mai spus Mircea Mălan.
Cu finanțare prin Programul Anghel Saligny
Proiectul Inelului rutier metropolitan a primit, prin programul „Anghel Saligny”, 201 milioane de lei, valoarea estimată a investiției fiind de 289 de milioane de lei, inclusiv TVA. Asfel, 70% din valoarea totală a investiției va fi finanțată de Guvern, 23% de Consiliul Județean Bihor și 7% de Primăria Municipiului Oradea. „Față de valoarea totală a proiectului aprobată, mai e nevoie de o cofinanțare de 88 de milioane de lei, care va fi făcută de către partenerii din acest proiect. Având în vedere cotele garantate, în acest parteneriat finanțarea va fi făcută: 77% CJ Bihor, adică 67 de milioane de lei, iar Primăria Oradea diferența de 23% adică 21 milioane de lei”, a declarat Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, într-o conferință de presă.
Inelul rutier metropolitan va avea o lungime de 17 kilometri și va fi prevăzut cu o bandă pe fiecare sens de circulație. Execuția lucrărilor va fi realizată pe două tronsoane. Primul tronson are o lungime de 9 kilometri și este cuprins între Nojorid și viaductul care va fi construit peste DN76, la ieșirea din Băile Felix. Cel de-al doilea sector de drum pornește de la acest viaduct și ajunge în Orșorhei, ocolind localitățile Băile 1 Mai și Cheriu.
Trimite articolul
XSi in zona Metropolitana New York toate centrurile ocolitoare sunt cu o banda. Noi acum facem sosele cu o banda, cred ca nici in Africa in jurul oraselor nu vezi sosele cu o banda
Viseaza bolovanul cu ochi deschisi si comite ilegalitati.
-
udmr ul se de pe breazta, 100% fara sa le dea postul de viceprimar!o sa voteze exproprierile sigur, si psd ul o sa o suge