Crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița vor beneficia, în perioada 2018-2020, de o schemă de sprijin financiar.
Potrivit unei Hotărâri adoptate în ședința de ieri a Guvernului crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița, care își desfășoară activitatea în sectorul producției primare, vor primi cu titlu gratuit, un număr par de purcei, minim 2 și maxim 10, pentru creștere, îngrășare și livrare către un procesator cu care au încheiat contract în acest sens.
La această schemă de ajutor de minimis participă, pe baze contractuale, furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița, crescătorii de porci din rasele Bazna și/sau Mangalița și procesatorii/alte persoane juridice care defășoară activități de prelucrare și conservare a cărnii, activități de comerț cu ridicata al cărnii și produselor din carne, activități de comerț cu amănuntul al cărnii și al produselor din carne.
Purceii pentru creștere și îngrășare sunt preluați de procesatori de la furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița, în baza unui contract de livrare și transportați crescătorilor de porci.
Ajutorul de minimis reprezintă numărul de purcei primiți cu titlu gratuit din rasele Bazna și/sau Mangalița de beneficiari, iar valoarea acestuia se calculează solicitantului ajutorului, respectiv furnizorul de purcei, prin înmulțirea numărului de purcei cu 250 lei/cap purcel.
Cum pot primi sprijin
Pentru a beneficia de acest program, crescătorii de porci trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii. Printre acestea se numără: să deţină exploatații înregistrate/autorizate sanitar veterinar, să încheie un contract cu un procesator sau cu altă persoană juridică, să primească cu titlu gratuit, un număr par de purcei, minim 2 și maxim 10, de la un procesator sau de la o altă persoană juridică, cu care are încheiat contract şi să livreze minimum 50% din purceii primiți cu titlu gratuit, la procesatorul sau la altă persoană juridică, cu care a încheiat contract, la o greutate, în viu, de minim 130 kg/cap.
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița, crescătorii de porci din rasele Bazna și/sau Mangalita și procesatorii/alte persoane juridice, pot solicita înscrierea în Program, în baza unei cereri, care se depune la direcția agricolă județeană (DAJ), care îi înregistrează în registrele unice corespunzătoare, precum și în registrul de evidență al ajutorului de minimis.
„Este un program mult aşteptat de crescătorii de porci din judeţul Bihor, în ultima perioadă mulţi fermieri arătându-se interesaţi de acest sprijin. O dată cu intrarea în vigoare a acestei hotărâri specialiştii DAJ Bihor vor înregistra cererile solicitanţilor, cereri care pot fi depuse atât la sediul DAJ Bihor cât şi la primăriile de pe raza localităţilor unde şi au domiciliul. Mai multe informaţii pot fi obţinute şi la numărul de telefon al DAJ 0259.416.722”, ne-a spus Nicolae Hodişan, directorul DAJ Bihor.
Durata de aplicare a acestei scheme de ajutor de minimis este 2018-2020, iar valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul 2018 este de 4,6 mil. lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinație, de la bugetul de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!