Inspirat din festivaluri de categoria Major Festivals din Europa și Statele Unite ale Americii, UNTOLD Festival promite minimum 80 de ore de party incendiar în care Clujul se va transforma în destinația turistică muzicală a verii. Povestea spusă pe ritmul muzicii, începe în inima Transilvaniei, pe tărâmul în care vampirii, ielele, lostrițele uriașe și alte personaje fantastice trec granița înspre lumea reală.
„Ne propunem să organizăm unul dintre cele mai mari evenimente muzicale din Europa și promitem că UNTOLD Festival va fi mai mult decât un festival, va fi o experiență senzorială unică, în România. UNTOLD va aduce la un loc acțiunea, personajele și intriga unei povești de neuitat. Ideea noastră a pornit de la nevoia și dorința unor astfel de evenimente pe care le-am regăsit la pasionații de muzică din regiune”, a declarat Bogdan Buta, Director General UNTOLD.
UNTOLD va prezenta fanilor în timpul celor 4 zile de festival peste 170 de artiști, 8 scene, un program efervescent cu peste 80 de ore de muzică și, nu în ultimul rând, o mulțime de activități desfășurate pe timpul zilei. Unicitatea festivalului este creată de premierele pe care a reușit să le prezinte încă de la prima ediție, printre care și faptul că cei mai îndrăgiți artiști electro-music-dance urcă pentru prima dată pe aceeași scenă la Cluj-Napoca. De asemenea, publicul are prilejul de a se bucura atât la atmosfera de festival, cât și de specificul local și facilitățile orașului, generând pe cele 4 zile un trafic cumulat de aproximativ de 300.000 de persoane.
Fatman Scoop vă așteaptă la Untold Festival. Vezi aici programul –> http://bit.ly/1DSg34P
Posted by Bihor Online – Bihon RO on Thursday, July 30, 2015
Festivalierii care aleg să-și petreacă ziua în Parcul Central, zona The Forrest, între orele 12-23 pot descoperi tradiții românești, pot experimenta ce înseamnă parkour, tatuajele cu henna sau pictura cu apă, o instalație de tiroliană plus multe alte activități de relaxare și bună dispoziție.
- Colțul românesc – În fiecare zi de festival, în zona BT Village din Parcul Central, festivalierii vor putea participa la workshop-urile de aici și găsi produse bio 100% precum miere de albine, siropuri de casă, tricouri sau perne țesute de mână cu motive tradiționale românești.
- Incubator 107 – zilnic în zona BT Village din Parcul Central.
- Tiroliană peste lac – Doritorii de senzații deosebite, sunt așteptați să alunece pe tiroliană peste lacul Chios din Parcul Central.
- Fashion Story at UNTOLD – Festivalierii sunt invitați să intre și în lumea modei, în incinta Clădirii Casinoului, să descopere secretele de creație din spatele celor mai cool produse, haine și accesorii pe care le pot și achiziționa.
- Club Moving îți dă deșteptarea în Camping – Sâmbătă și duminică între orele 10-12 și 18-20 poți să te relaxezi la cursurile de Yoga și Body Art, în zona special amenajată a celor de la Moving Club.
- Drum & Rhythm Workshop – Vino în Parcul Mare la Unplugged Scene, BT Village, vineri – 31 iulie, ora 17 și învață să bați la tobe. Răzvan Rotis, Norbert Halmagyi, Sorin Filimon, Adrian Marcus și Samuel Lupean își scot tobele în parc și fac galagie.
- Outdoor Cinema – n fiecare seară, începând cu ora 21:30 și până la ora 2, te așteptăm în zona BT Viillage, The Forrest, cu Cinemobilul la Outdoor Cinema.
- Cluj Greeters for UNTOLD – Dacă ai ajuns în Cluj și habar nu ai încotro să o iei ca să ajungi la Festival, camping sau alte puncte de interes din oraș, întreabă un greeter. a să nu ratezi niciun eveniment important din oraș, cei de la Cluj Greeters au pregătit tururi cu pornire din Piața Unirii, Parcul Central sau Camping.Îi găsești în fiecare zi de festival între 11-20 la standurile din locațiile indicate.
Programul întreg al evenimentului îl găsiți aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!