Marți, 16 august, Consiliul Județean Bihor a recepționat lucrările de modernizare a drumului județean.
[eadvert]
Drumul dintre cele două localități era pietruit și nu prezenta siguranță pentru traficul rutier. Astfel, în urma lucrărilor s-a asfaltat tronsonul dintre Bicaciu și Ianoșda. Lățimea drumului este de 6 metri și este prevăzut cu două benzi de circulație, câte una pe sens.
Lucrările la obiectivul de investiții „Modernizare DJ 797A Bicaciu – Ianoșda, km 2+993 – 8+321,88, L= 5,223.88 km, județul Bihor” au fost realizate de firma SC Dumexim SRL. Valoarea finală a lucrărilor executate este de 11,5 milioane lei, cu TVA.
Pentru îmbunătăţirea siguranţei circulaţiei şi a confortului, curbele au fost supraînălţate şi supralărgite conform standardelor în vigoare. Viteza de proiectare a drumului este de 40 km/h.
Toate pantele transversale pe carosabil s-au proiectat cu valoarea de 2,5% în acoperiş sau pantă unică, aşa încât să se coreleze toate elementele stradale existente şi să se asigure scurgerea şi evacuarea apelor spre rigolele existente.
Trimite articolul
XDomnilor de la Consiliul Judetean Bihor portiunea Suplacu de Barcau – Chiribis cand o reparati ca ne rupem masinile pe ea. Autostrada pe portiunea aceea nu va fi nici peste 5 ani.