Astfel, începând cu 1 noiembrie 2017, doar pasagerii/clienţii cu prioritate (costă 5-6 euro) vor putea tranporta în cabina aeronavelor Ryanair 2 (două) bagaje de mână.
Pasagerii fără prioritate vor fi obligaţi să îşi trimită al doilea bagaj de mână (cel de-al doilea) la cala de bagaje, la poarta de îmbarcare. Însă acest serviciu va rămâne gratuit, subliniază Ryanair.
De asemenea, greutatea maximă a bagajelor mari, înregistrate la cală va creşte de la 15 la 20 kg. Costul standard pentru un asemenea bagaj de cală va scădea de la 35 la 25 de euro, informează Ryanair.
Compania irlandeză Ryanair îşi motivează decizia prin nevoia de a elimina întârzierile cauzate de numărul mare de bagaje aduse în cabină de pasageri, ceea ce face ca la curse full (peste 97% din locuri ocupate) să nu fie loc suficient pentru bagaje, în cabină. Nici deasupra capurilor, nici sub scaune.
Mai mult, Ryanair susţine că noua politică de bagaje va costa compania circa 50 de milioane de euro pe an, conform celor transmise de reprezentantul operatorului, Kenny Jacobs.
Ryanair operează de pe Aeroportul Internaţional Oradea pentru următoarele destinaţii tur-retur: Londra (Stansted), Milano (Bergamo), Barcelona (Girona), Memmingen (Germania, lângă Munchen şi Stuttgart) şi urmează Dusseldorf, de la finalul lunii octombrie 2017.
Operatorul aerian este cel mai mare din Europa, în timp ce Aeroportul Oradea are cea mai bună şi mai modernă pistă din ţară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!