„Vineri, 10 februarie, la ora 16.50, polițiștii Biroului Rutier Oradea au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, că la intersecția străzii Seleușului cu strada Căprioarei din municipiul Oradea, s-a produs un eveniment rutier, iar unul dintre conducătorii auto implicați și-a continuat deplasarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
Polițiștii rutieri orădeni au ajuns repede la fața locului, iar autoturismul a fost depistat în trafic pe strada Rampei din Oradea. Șoferul acestuia a fost identificat ca fiind un bărbat de 63 de ani, din Oradea.
[eadvert]
Din primele investigații, bărbatul este bănuit că, în timp ce conducea o mașină pe strada Seleușului din Oradea, la intersecția cu strada Căprioarei nu s-ar fi asigurat corespunzător și ar fi acroșat un alt autoturism.
După producerea evenimentului rutier, care a fost unul fără victime, bărbatul și-a continuat deplasarea, până pe strada Rampei, unde a fost depistat.
„În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 63 de ani prezenta o concentrație alcoolică de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a mai transmis purtătorul de cuvânt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!