La sediul PNL a avut loc ieri o conferință de presă susținută de președintele Consiliului Județean – Ilie Bolojan, primarul comunei Rieni – Gheorghe Bota și fostul prefect Dumitru Țiplea, candidații PNL Bihor pentru Parlament. Primii doi ocupând pozițiile 1 și 2 pentru Senat, iar Țiplea este pe poziția 2 pe lista pentru Camera Deputaților.
Bihorul nu are destule adăposturi civile
Prima intervenție în cadrul conferinței a fost a lui Dumitru Țiplea, fostul prefect al județului în perioada 2019-2024, candidat pentru un mandat de deputat. Țiplea a afirmat că în activitatea de prefect s-a confruntat cu situații de criză complexe, incendii sau inundații, dar și cu situații de o mare complexitate a problemelor, epidemia de COVID și războiul din Ucraina, despre care apreciază că le-a gestionat într-un mod profesionist și eficient. În privința protejării populației în caz de dezastre naturale, candidatul liberal a afirmat că la nivelul județului sunt prea puține adăposturi civile care să poată fi utilizate pentru găzduirea cetățenilor din zonele care ar putea fi afectate de asemenea fenomene.
„În activitatea de coordonare a instituțiilor publice deconcentrate, care numără aproximativ 20.000 de angajați, am identificat foarte multe neconformități, pe care doresc să le remediez prin proiecte legislative, în cazul în care voi ajunge deputat”, a declarat fostul prefect.
Printre proiectele pe care le va susține în Parlament, Țiplea a enumerat o mai bună gestionarea problemei deșeurilor generate în țară, dar mai ales cele care din exterior, deblocarea lucrărilor la Autostrada Transilvaniei, dar și susținerea proiectelor majore ale primăriilor din Oradea și județ, construirea unui nou stadion la Oradea, extinderea rețelei de gaze naturale în cât mai multe localități din județ și realizarea Drumului Expres Oradea – Arad.
Este necesară o reformă radicală în învățământ
După intervenția fostului prefect, a fost rândul primarului comunei Rieni, Gheorghe Bota, să-și expună unele din obiectivele pe care le are în vedere dacă va deveni senator. În calitate de profesor de matematică, primarul din Rieni consideră că învățământul românesc trebuie reabilitat, folosind un termen tehnic, iar ceea ce întâmplă în acest moment în acest domeniu nu este bine. Primăriile și Consiliul Județean au investit de-a lungul anilor fonduri guvernamentale și fonduri europene în reabilitarea și modernizarea bazei materiale din învățământ, în schimb calitatea și nivelul de pregătire a elevilor a înregistrat un declin constant, chiar dacă mai există mici excepții.
„Dacă în urmă cu 30 de ani aveam o logistică foarte slabă și elevi mai bine pregătiți, astăzi avem investiții majore și elevi slab pregătiți. Despre reforma din învățământ se tot vorbește, însă nu se prea face”, a fost opinia profesorului Bota.
În domeniul proiectelor ce vizează dezvoltarea comunităților din zona sa, fiind singurul candidat pe listele PNL care reprezintă zona de sud a județului, Gheorghe Bota a anunțat proiectul realizării unei acumulări permanente la Poiana, printr-o captare a Crișului Negru, menită să asigure cea mai ieftină și de calitate apă. Distribuirea către consumatori ar urma să se realizeze gravitațional, printr-o conductă magistrală, la care să se poată racorda cât mai multe localități. Nu în ultimul rând, primarul din Rieni consideră inițierea unui program guvernamental pentru susținerea turismului în zonele turistice de la Padiș, Vârtop și Stâna de Vale. Dacă ar fi sprijinite, acestea ar atrage și mai mulți turiști, iar acest lucru ar contribui la creșterea nivelului de trai al locuitorilor din zona sudică a județului.
Nevoia unui stat eficient
Ultimul care a luat cuvânt în cadrul întâlnirii cu ziariștii, momentul cel mai așteptat în contextul invocării numelui său ca posibil viitor premier de mai mulți prezidențiabili, a fost președintele Ilie Bolojan. În viziunea liderului liberal, la această oră România se confruntă cu o inflație de 5 la sută pe primul trimestru din 2024, un grad de îndatorare mai mare de 50 la sută și un deficit care va atinge 8 la sută la finalul anului.
„Chiar dacă se manifestă o stabilitate și dezvoltare economică, România se confruntă cu numeroase acumulări negative. Deficitul este generat în mare măsură de rata foarte mică de colectare a sumelor la buget, de circa 27 la sută din PIB, în timp ce media europeană este de 40 la sută, iar gradul mare de îndatorare generează dobânzi de aproape 6 miliarde de euro. ceea ce înseamnă de 3 ori drumul expres Arad – Oradea, care are o valoare estimată de aproximativ 2 miliarde de euro. Cred că trebuie să facem ceea ce ține de noi pentru a avea un stat eficient. Dacă țara merge bine, și județul Bihor poate să meargă mai bine”, a declarat Bolojan.
Acesta a avertizat că anul viitor ne vom confrunta cu o reducere a fondurilor europene destinate PNRR, vor crește dobânzile la creditele pe care statul va fi nevoit să le angajeze pentru a acoperi necesarul de finanțare, iar investițiile străine ar putea să se reducă în contextul competiției tot mai acerbe care se manifestă între țările din centrul și estul Europei. Președintele Bolojan consideră că orice guvern va fi investit după alegeri va avea o misiune foarte dificilă, însă problemele s-ar putea soluționa doar dacă sunt recunoscute deficiențele și sunt aplicate măsuri cu adevărat eficiente.
Prezentarea deciziilor necesare, care ar putea să fie nepopulare sau chiar să deranjeze anumite instituții, este absolut obligatorie în această campanie electorală. În caz contrar, încrederea electoratului, mai ales a tinerilor, ar putea genera un vot de protest. România are nevoie de un stat eficient, nu slab, care nu irosește resursele.
Ilie Bolojan apreciază că persoana care va ocupa postul de premier, indiferent cine va fi, dacă nu va avea determinare, autoritate și mână liberă în aplicarea deciziilor absolut necesare de eliminare a găurilor negre din buget și să reformeze într-un mod radical funcționarea aparatului bugetar, atunci tot ceea ce se promite în campanie de către partide vor fi din nou doar vorbe frumoase.
Pentru problemele enumerate, dar și multe altele care afectează funcționarea eficientă a statului, prin instituțiile sale, Bolojan a afirmat că responsabilitatea revine, în parte, tuturor celor au fost pe funcții de conducere, indiferent de nivel. România nu poate fi o țară bogată dacă județele nu sunt bogate, iar eficiența trebuie răsplătită pentru a avea o administrație în care cetățeanul să aibă încredere, a conchis liderul liberal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!