Potrivit polițiștilor de frontieră, acesta s-a prezentat joi, 10 decembrie, în jurul orei 11:30, pentru efectuarea formalităților de frontieră la volanul unui autoturism, înmatriculat în Marea Britanie.
„La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere eliberat de autorităţile din R. Moldova”, explică oamenii legii.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că permisul nu îndeplinește condițiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals, iar bărbatul nu deține dreptul de a conduce.
[eadvert]
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut permisul de conducere de la persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte, în schimbul sumei de 700 euro.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Trimite articolul
XIo am dat păntru carnet două mii de euro, co trăbuit să vând și vaca și cocia și după aia mo prins un polițai în trafic și mo zis că ălai carnet dă elev nu dă șofer și mo făcut dosar penal dupaia.