Rocker este o productie Mandragora si este cel de-al doilea lung metraj al lui Marian Crisan. Primul dintre ele, Morgen, a fost premiat la festivaluri de film importante precum Locarno IFF, Tessaloniki IFF si Reykyavik IFF. Filmul a fost filmat in mare parte in Oradea, pe parcursul anului trecut.
Marian Crişan, regizorul filmului „Rocker”, a declarat, într-o conferinţă de presă, că a dorit ca pelicula pe care o semnează să trateze mai degrabă drama rudelor persoanelor dependente de droguri. ideea de a face un film despre dependenţii de droguri este una mai veche. De altfel, Crişan a şi realizat pe această temă un documentar al cărui protagonist este cântăreţul Sişu – „Luni”. ”M-am inspirat din viaţa unui rapper, după care am ajuns să cunosc viaţa în familiile care au probleme cu rudele dependente de droguri şi am încercat să îi urmăresc mai mult pe cei de lângă dependenţi. Viaţa lor este distrusă. Cei care se droghează oricum sunt «duşi» (…) rockul a fost un fel de liant”, a spus regizorul. „Am vrut să fie un rocker trecut puţin şi care să aibă aşa… o inerţie”, a povestit el, conform Mediafax. Cele două roluri principale din film sunt deţinute de Dan Chiorean şi Alin State. Printre actori se numara si Ionuț Nicolae, Ofelia Popii si Crina Semciuc.
Îi uneşte legătura de sânge şi dragostea pentru muzica rock. Dragostea lui Victor, un rocker la 45 de ani, pentru fiul sau Florin depăşeşte limitele a ceea ce e social şi moral acceptat.Viata de zi cu zi a tatălui orbitează în jurul fiului sau, dependent de droguri. Disperat şi gata de a depăşi orice obstacol pentru a-i asigura fericirea, Victor ajunge să fure şi să se umilească. Pe lângă legatura de sânge, ceea ce îi uneşte şi mai mult pe cei doi e muzica. Muzica rock. Pe scurt: Rocker, noul film al lui Marian Crisan, film care vine din 22 februarie în cinematografe!
Incepand de sambata, 23 februarie, filmul va fi disponibil in toate cinematografele din tara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!