Am povestit cu Vlad, nu doar pentru că eram curioasă să-i aflu povestea, altfel decât o știam până acum, ci mai cu seamă voiam să aflu ce l-a determinat să plece din ţară, cum percepe el cele două societăți, cea în care s-a născut și cea care l-a primit cu brațele deschise, în care-și trăieșe prezentul. Am vrut să mai aflu dacă are gânduri de întoarcere, dacă simte că are ceva de oferit pe mai departe și în ce nuanțe vede el prezentul și viitorul României. Toate acestea pentru că, înainte de toate, Vlad este artist cu acte în regulă, dar este și cetățeanul care a încercat mereu să realizeze lucruri în baza unor principii și valori bine determinate, este vocal adeseori, dar bine intenționat, pentru că nu face altceva decât să observe realitatea și să contribuie la schimbarea pe care cu toții o dorim, în felul său, adeseori cu nuanțe de ironie și umor fin, pentru că Vlad a înțeles demult că inclusiv comunicarea poate fi o artă. Radio SonVest, cursurile de pian, Liceul de Arte, Opera din Cluj-Napoca, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Canto Clasic, Regie și Teatru Muzical, muzică barocă, Centrul de Muzică Barocă de la Versailles, Sorbona, Franța, Paris. Acestea sunt doar câteva repere care ar putea sintetiza parcursul profesional al lui Vlad. Un drum complex, deloc facil, dar care avea să-i aducă satisfacție și să-l ajute mai presus de orice să se regăsească, să ajungă să iubească ceea ce face, să-și iubească propria ,,meserie’’. Vlad n-a privit viața ca pe o joacă, dar a știut mereu să zâmbească și să-și continue drumul. Odată intrat la Centrul de Muzică Barocă de la Versailles, în urma unor audiții, Vlad a descoperit cât de mult se identifică ca și artist cu perioada 1600-1750, pentru că, pentru el, muzica barocă – de o ornamentație bogată și cu o armonie specifică – avea să fie o provocare. Probabil și pentru că, în România, muzica barocă era la acea vreme și continuă să fie un subiect tabu: ,,Pentru mine era o cheie dorită spre a cunoaște mai mult despre tot ceea ce înseamnă fenomenul muzical; oarecum, o întoarcere la o sursă arhaică”, mărturisește Vlad. Astfel că vocea și sufletul său aveau să se regăsescă cel mai bine în această perioadă.
De ce a plecat Vlad? Povestea lui se aseamănă cu povestea majorității tinerilor care iau această decizie. După finalizarea studiilor universitare la Cluj-Napoca se găsea la răscruce, pentru că nu era mulțumit de ceea ce se întâmpla în România din punct de vedere artistic, în acel moment. Astfel, a luat decizia și a plecat către Versailles, pentru că Franța îl tenta cel mai mult din punct de vedere cultural. Acolo avea să întâlnească un colectiv simpatic, primitor, care l-a ajutat să se integreze facil atât din punct de vedere social, cât și profesional. Parisul a reprezentat din start un șoc cultural pentru Vlad. Ruperea de România a avut nevoie de un anumit timp, era foarte multă informație, pentru că mai presus de toate bariera de depășit nu era aceea a limbii, ci mai cu seamă a modului de a gândi și de a vedea lucrurile, altfel decât o făcuse până atunci. După Versailles, Vlad avea să se îndrepte către Sorbona, unde a urmat un masterat în cercetarea și interpretarea muzicii secolelor XVII-XVIII, și tot în această perioadă proiectele profesionale au început să se înmulțească.
Cât despre raportul pe care îl are în prezent cu România, aici Vlad creionează o altă poveste complexă, pe care cei care sunt plecați o vor înțelege în deplinătate. Nu se gândește să se reîntoarcă în țară, pentru că se simte foarte bine integrat în Franța, ba mai mult de atât, în ultima perioadă, datorită contextului politic, social și ,,acultural’’ din România – spune el – se gândește foarte serios să aplice pentru cetățenia franceză. „Europa se clatină. Nu îmi văd un viitor cu cetățenia română din punct de vedere artistic sau social în Occident’’. Cuvinte care ar trebui să ridice multe semne de întrebare în rândul celor care se află la cârma țării, dar și în rândul întregii societăți, pentru că în definitiv ,,vina” este una colectivă, și trebuie asumată ca atare.
Vrea să contribuie la schimbare
Totuși, Vlad nu s-a gândit niciodată să rupă total relațiile cu România, ba chiar a încercat să ajute, să își aducă contribuția la schimbarea pe care toți tinerii o doresc, schimbare care cere timp și răbdare, pentru că el consideră că este extrem de important să transmiți informația și cunoștințele acumulate mai departe. În ultimii ani a avut 3 proiecte în țară. De două ori a cântat pe scena Filarmonicii din Oradea alături de colegii săi instrumentiști de la Versailles, o dată la invitația Kiwanis Art Oradea și a doua oară la invitația Muzeului Țării Crișurilor. În noiembrie 2017 a participat la Festivalul Scena la Cluj-Napoca, la invitația Facultății de Artă Scenică din cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, festival ce a pus în lumină cultura franceză a secolului XVII, iar în 31 martie a acestui an Vlad va fi pe scena de la Sala Mică a Palatului din București, unde va cânta în cadrul galei caritabile „Suflet în culori”, alături de ansamblul Musica Ricercata, sub conducerea lui Gabriel Bebeșelea.
Pentru viitor, în acest sens, Vlad are planuri mari. Visează la celebrul Te Deum de Charpentier, o lucrare care și-ar dori să răsune în Oradea în contextul anului cultural România – Franța 2018-2019. În acest sens, a lansat deja invitația Filarmonicii din Oradea și Episcopiei Romano-Catolice din Oradea. Este în tratative și cu alte instituții din Franța. Toată lumea pare să fie încântată de idee. Printr-un exercițiu simplu de imaginație, am putea asculta pentru prima dată „Te Deum” în Oradea, unul dintre cele mai importante orașe cu un patrimoniu baroc din estul Europei. În ceea ce privește acest proiect, Vlad mai spune: ,,Sperăm să avem sprijinul tuturor instituțiilor cu factor decizional din oraș și județ”, indiferent de culoarea politică. Este extraordinar să investim în reabilitări de drumuri, poduri și parcuri industriale, însă să nu uităm că oamenii au nevoie și de cultură, „ca să se încălzească și să trăiască frumos”.
Vlad face parte din comunitatea română, dar – spune el – uneori este mai apropiat de amicii italieni sau francezi, căci prietenia nu se naște în funcție de naționalitate, ci în funcție de omenie, de capacitatea de a rezona din punct de vedere uman și cultural. Asta nu înseamnă că lui Vlad îi displace să fie ,,maestru de grătar’’ în cadrul întâlnirilor pur românești, pentru că o altă pasiune a orădeanului este gătitul.
L-am rugat pe Vlad, în finalul conversației noastre, să le transmită un mesaj tinerilor. Pentru că noi am avut o conversație plăcută și interesantă, pentru că el este un maestru al conversației, știe să se facă plăcut, are darul de a vorbi și, mai presus de toate, are simțul fin al umorului, ceva din ce în ce mai rar întâlnit azi, mai ales la tinerele generații.
Cine l-a întâlnit măcar o dată știe că Vlad se bucură de fiecare clipă. Pentru el viața poate fi o glumă, un zâmbet, un banc, dar trăiește intens și serios prezentul, fără a-și face planuri mari pentru viitor. Curajul este cuvântul care l-ar defini ușor pe Vlad, un curaj care lipsește din ce în ce mai mult tinerelor generații. Și el mi-a răspuns: ,,Cine face artă trebuie să înțeleagă că arta nu e o meserie, ci e un mod de viață, care implică riscuri, dar și multă satisfacție în același timp. Tinerii trebuie să aibă mereu curaj să descopere lucruri noi, mai ales că în artă nu te poți limita la ce îți oferă un oraș, o regiune, o țară. Cred că e foarte importantă o experiență internațională. Să călătorească, să descopere lumea, alte culturi, alte popoare, pentru că nu există mai mare bogăție decât aceea de a cunoaște lumea și oamenii. Să cunoști și să iubești lumea și oamenii!”.
Alina-Maria Balaj
Citiți principiile noastre de moderare aici!