Direcția Tehnică, Poliția Locală și Direcția Juridică din Primărie sunt unele dintre cele despre care se știe cu certituine că vor trece prin schimbări la vârf. Primarul Florin Birta transmite că toate modificările care urmează au cauze „naturale” și neagă că ar face parte dintr-un plan orchestrat la vârf.
[eadvert]
„Dl. Ghitea vrea să se pensioneze. A venit la mine și m-a anunțat că în 5 aprilie își depune dosarul de pensionare”, ne-a declarat edilul.
De altfel, e de notorietate că relația dintre cei doi a fost una mai degrabă dificilă, cu multiple derapaje, unele publice, din partea subordonatului față de șef. Schimbarea conducerii Direcției Juridice vine ca urmare a unui „domino”: la capătul unei relații tensionate cu ex-primarul Ilie Bolojan, secretarul Consiliului Local, Ionel Vila, s-a pensionat iar postul său a fost oferit, cu interimat, Eugeniei Borbei, cea care conducea Direcția Juridică. Situația se așează pe un făgaș permanent – Borbei se va instala pe termen nedefinit în fotoliul de secretar iar directoratul de la Juridic, acum ocupat interimar de Oltea Marc, va fi scos la concurs.
În privința șefului Poliției Locale, Cristian Beltechi, e pe cale să se consume o mutare pe care acesta a anticipat-o încă de la instalarea noii garnituri la conducerea PMO – și anume că ar putea pierde postul, dar negată, la vremea respectivă, de primarul Birta.
Celor afectați li s-a comunicat că „se va face o rocadă între directori”, dar fără se li se ofere prea multe detalii. La nivelul companiilor coordonate de Consiliul local, plecarea lui Ovidiu Gavra de la Compania de Apă, prin pensionare, nu este neapărat o veste nouă.
„Dl Gavra se pensionează, nu îl schimb eu că aș vrea să îl schimb”, declară Birta. Totuși, nu sunt un secter tensiunile dintre conducerea Primăriei și a CAO, încă de pe vremea lui Bolojan. În privința OTL SA, schimbarea la vârf are legătură cu starea de sănătate a actualului director, liberalul Mircea Pop.
Trimite articolul
XMai aproape de cetãţeanul facturat sunt cãldurã umanã, apã scãzutã la preţ, bilet otl mai redus şi o parcariadã cu mai puţin adã.
Posturile de directori ar trebui limitate la 1-2 mandate, este inadmisibil ca uni politruci parveniti sunt tinuti in fuctii de director p=tot timpul desi cei mai multi dintre ei n-au nici o treaba cu functia respectiva, iar sporurile acestora sunt exorbitante fara sa faca mai nimic.