„Consumă responsabil”, proiect derulat de Banca pentru Alimente Oradea, cu sprijinul Fundației Comunitare prin programul Bursa talentelor, a ajuns la final. Programul este finanțat de mai multe companii din Oradea.
[eadvert]
În acest an, campania de conștientizare a risipei alimentare a ajuns în mai multe școli și licee din Oradea. 900 de elevi, dar și adulți și dascăli, au învățat care sunt măsurile concrete prin care poate fi diminuată risipa în propriile gospodării.
„Scopul și obiectivele proiectului au fost îndeplinite în totalitate și chiar depășite. Ne-am propus inițial să desfășurăm o campanie educațională de conștientizare a risipei alimentare și măsuri concrete de a o reduce, adresată elevilor de liceu din trei școli din Oradea, unde să contribuim la educarea a 200 de elevi și 20 de cadre didactice. Am reușit însă să ajungem la cinci licee din oraș, la un număr de 650 de elevi din 23 de clase și 33 de cadre didactice’’, explică Gabriela Vereș, președintele Băncii pentru Alimente Oradea.
În plus, au fost organizate patru ateliere și două evenimente și în mediul rural, în localitățile Tărian, Sânmartin și Paleu, dar și un atelier în Marghita, la care au participat alți 460 de elevi, 14 cadre didactice și 150 de părinți.
„Prin acest proiect, am transmis informații și aplicații practice legate de reducerea risipei alimentare în gospodării, spre un număr total de 1.227 de beneficiari direcți, dintre care 1.030 de copii și 197 de adulți, repartizați astfel: 990 de elevi, 40 de copii, 47 de cadre didactice, 150 de adulți (majoritatea fiind părinții copiilor care au participat direct la cele două evenimente) din cinci localități din județul Bihor, în perioada aprilie-octombrie 2023’’, mai menționează Gabriela Vereș.
În total, Banca pentru Alimente Oradea a susținut ateliere pentru 37 de clase, majoritatea de liceu.
Două evenimente în mediul rural
În data de 26 aprilie, a avut loc, la Casa de Cultură din Tărian, un eveniment educativ, care a avut ca scop crearea unei culturi de conștientizare a risipei alimentare și de diminuare a sărăciei în comunitatea locală, la care au participat 100 de persoane. Aici au luat parte și reprezentanți ai autorităților locale, dar și ai altor instituții și parteneri. Tot aici s-a desfășurat și un atelier practic de gătit din alimente salvate de elevi de la risipă, cu scopul de a conștientiza puterea lor de a acționa în problema risipei alimentare.
La 1 iunie, Banca pentru Alimente Oradea s-a alăturat evenimentului organizat pentru copii de Primăria comunei Paleu, unde a oferit informații despre reducerea risipei și a organizat un joc tematic de memorie dedicat celor mici, în cadrul căruia s-a derulat și o tombolă cu premii. La acest atelier au participat 40 de copii, cu vârste cuprinse intre 4 și 12 ani, însotiți de părinți.
Citiți principiile noastre de moderare aici!