După ce ADP Oradea a informat că taxa pentru accesul cu mașina în ziua de duminică, 26 aprilie, va fi de 50 de lei, o parte din orădeni au crezut că pot merge la cimitir fără a risca să primească amendă.
Poliția Locală vine cu clarificări și precizează că mersul la cimitir nu este considerat o urgență decât în cazul unei înmormântări (și aceea în limita a 8 participanți).
„Potrivit dispozițiilor Ordonanței Militare, mersul la cimitir pentru efectuarea ritualurilor creștine este permis doar pentru slujba de înmormântare (cu un număr redus de participanți, maximum 8). Deplasarea la cimitir pentru alte motive nu este reglementată și nu poate fi considerată urgență”, transmite Poliția Locală.
Astfel, decizia ADP Oradea de a suprataxa accesul cu mașina în ziua de Paștele Morților este lipsită de sens din moment ce vizitarea mormintelor este sancționată de Ordonanțele Militare. Mai mult, polițiștii transmit că vor fi în teren pentru a se asigura că sunt respectate dispozițiile Ordonanțelor Militare.
Închis
Și, într-adevăr, la ora 11:00, porțile Cimitirului Municipal Rulikowski erau închise. Dincolo de gard, un echipaj al Poliției Locale era la datorie și încerca să lămurească persoanele care doreau să intre că nu este posibil. Unii orădeni înțelegeau mai ușor, alții mai greu, dar în cele din urmă, și unii și alții se conformau, pentru că nu aveau încotro.
Taxa de intrare în Cimitir cu maşina, doar duminică, 26 aprilie, 50 de lei
Trimite articolul
XSupra hoția fereste de virus nu,umple buzunarele hulpave ale primăriei conduse de marele ctitor de Birtin Asa intelege el sa faca bani pt primărie rusinica Bolojane si 10 lei era mult da 50
Te iubesc, o pasarelã, vai creşte şi-n ochii mei, fi-vei gata cu bordură, cu trotuar de alergaturã și cu garduri la pietoni și cu drona voi transmite fix la situri crude flori.
asta cu taxa de 50 lei a fost un fel de momeala sa vina lumea ca dupa aceea sa-i si amendeze 🙂
mare e foamea in boljan, cel mai nou exemplu de zgarcenie e cat de ingusta e banda de viraj dreapta in calea aradului langa blocurile anl, de abia incape o masina, e mai utila pt trotinete decat pt masini, nu cumva sa mai puna o palma de asfalt, lucru facut numai sa te poti lauda ca faci, mult si prost. Demagogie pura. Mie scarba deja de lucrarile astea facute cu curul, fara o gandire lucida. Cat timp faci doar cu gandul sa fie cat mai ieftin, nu iese nimic calumea
-
N-ai inteles nimic. Absolut fiecare lucrare este facuta incat sa aiba ce se corecta ulterior, o noua licitatie, castiga o alta firma de casa etc.
Acele benzi puteau fi facute si incluse lejer in proiect in momentul cand s-a facut pasajul, dar atunci nu se putea face o alta licitatie separata pentru ele. Asa e si de exemplu cu piata 100. S-a facut, apoi s-a observat ca mai e nevoi de un pasaj, de un drum colector etc.. Prietenii stiu de ce!-
corect
-
Păi și dacă te-ai prins cum stă treaba cum de nu ți-ai luat și tu un buldo să sifonezi niște bani? Că front de lucru este. Sau dacă ești de partea dreptății fă o plângere. Dacă strigați “hoțul!” ori chemați poliția ori îi dați o mână de ajutor, dar faceți ceva, că indiferenți sunteți de prea mult timp.
-
Trebuie sa fii “din gasca”.
Daca imi fac eu nu am absolut nici o sansa, e doar o pierdere de vreme. E suficient sa vezi cum se face “concursul” pentru sefia muzeului din cetate, lol.
-
-
Alo Politia, aveti grija cand stati la panda in cimitir sa nu cadeti intr-o groapa, de destepti ce sunteti.
Doar nu e Aquapark.
La banii ăștia mere abonament.
Da de Paștele Cailor cât e taxa?
Suntem liberi să scoatem banii.
….,,Decizia ADP Oradea de a mări tariful pentru intrarea în cimitir cu mașina de Ziua Morților a stârnit confuzie printre orădeni.” si confuzia limentata de mass-media fara a verifica cum stau lucrurile , ca deh…si articolele acestea au priza la prostime !Felicitari Bihon pentru profesionalism !