„Studiul de Fezabilitate al proiectului a fost întocmit sub îndrumarea primarilor comunelor implicate în proiect şi a fost aprobat ca atare de Comisia Europeană care co-finanţează proiectul cu 80% din costul total. De pildă, comuna Biharia a cerut ca reţeaua de canalizare să conducă apele uzate la Staţia de Epurare Oradea. Acum dânşii au conducte, dar care nu duc nicăieri. Nu există reţea de canalizare fără staţie de epurare”, a atenţionat Ovidiu Gavra.
Directorul CAO a făcut şi unele anticipări în caz că ADI Aparegio va aviza ruptura cu Biharia.
„Biharia a intrat în ADI Aparegio prin hotărâre de consiliu local, şi a semnat şi contractul de delegare a gestiunii. Dacă ies din programul Aparegio în această fază, pot interveni penalităţi de până la 20% din valoarea proiectului. Fireşte, dacă vor apărea penalităţi, ne vom îndrepta legal împotriva celor care le-au generat. Voi intra în detalii tehnice privind ce se va întâmpla dacă Biharia va renunţa la program, doar când acest lucru se va întâmpla”, a promis Gavra.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!