A visat să fie pilot, dar a fost scos din examen pentru că unchiul său, fost violonist la Filarmonica de Stat Oradea, „a uitat” să vină acasă dintr-un turneu în Germania. Scena l-a fascinat de mic, de când tatăl său, şef de orchestră şi saxofonist, l-a urcat pe scenă la vârsta de 13 ani ca solist vocal de muzică ușoară. Am făcut parte şi din trupa de teatru a școlii din Bușteni, primul lui rol fiind moș Chiorpec Ciubotariul, rol de la care a rămas, până în ziua de astăzi, cu plete.
După fuga unchiului său în Germania s-a angajat la Întreprinderea de Încălțăminte „Arta”, ca muncitor necalificat la proiectare marochinărie, apoi ca vopsitor și pictor executant. Drumul său artistic a continuat la Școala Populară de Artă, unde a terminat în 1980 cursurile de grafică la clasa artistului plastic Mottl Roman, cursurile de canto-muzică ușoară cu profesor Aurora Cipău, corepetitor Sándor Arry Nagy, iar în 1884 teatru, cu regizorul Vasile Pop.
A făcut parte, în 1977, din trupa de dans modern contemporan „Ars Nova” de la Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea, instructor Augustin Molnar. Cu trupa de dans, a câștigat de două ori consecutiv locul 1 pe țară la Festivalul Bucuria Muncii. Tot la Casa de Cultură a Sindicatelor, a intrat în ’82 în trupa de teatru, îndrumat de regretatul actor Jean Săndulescu, care i-a făcut „botezul” pe scena mare a Teatrului de Stat Oradea, în piesa „Inima” de Mircea Bradu, în regia lui Alexandru Colpaci. La trupa de amatori „Avanscena” i-a avut ca îndrumători pe actorii Ion Abrudan, Daniel Vulcu şi George Voinese, principalul său mentor, pe care nu îl va uita niciodată, fiind regretatul actor Ion Mâinea. În paralel, în perioada ’82-’88, a făcut parte şi din formația „Infra-Omicron” a tatălui său, ca solist vocal și baterist.
În 1986 a facut parte din distribuția spectacolului „Amadeus”, în regia lui Alexandru Darie, apoi în „Abatorul”, în regia lui Alexandru Colpaci. „În anul 1988, nea’ Ion Mâinea mi-a spus că la Teatrul de Păpuși este un post de actor (îndeplineam condițiile : studii medii și Școala Populară de Artă – teatru). Eu voiam «teatru de oameni», dar nea’ Ion a zis: «Să o luăm încet, mă!». Când am descoperit minunata lume a poveștilor, plină de lumină, culoare și mai ales sinceritate… am fost gata… aici am rămas”, mărturiseşte Rin Tripa, în interviul postat pe pagina de Facebook a Teatrului Arcadia.
A fost trimis apoi la Școala de Perfecționare a Cadrelor din Cultură din București, unde a avut plăcerea să lucreze cu regretatul actor Valeriu Simion. De la el a învățat tot ce știe în ceea ce privește păpușeria, spune Rin Tripa. După terminarea cursurilor, a primit din partea Ministerului Culturii derogare de studii, devenind actor şi în acte. A avut şi o serie de emisiuni la televiziunea locală TVS, în perioada 1995-2005 şi a colaborat cu Zone Studio Oradea, la dublaj pentru desene animate.
Despre rolurile pe care le-a jucat, spune că toate îi sunt dragi, dar menţionează printre altele: Prințul din „Cenușăreasa stă pe strada mea” de Mircea Bradu, în regia lui Ion Mâinea, Tigrul, Indianul, Soldatul (păpuși) din „Tigrișorul Petre” și Don Quijote din „Morile de vânt ale lui Sancho Panza” în regia lui Mihai Păun, dar și Păcală din „Isprăvile lui Păcală”, în regia lui Ion Mâinea, unde a urcat pe scenă alături de fiica sa, ea jucând rolul Ilenuței.
Pasiunile sale sunt scena, muzica, dansul și desenul şi dacă ar fi să dea timpul înapoi, ar vrea să fie din nou copil, să se bucure alături de alţi copii de viaţă. Provocat să dea un sfat spectactorilor săi, copiii, a mărturisit: „Nu sunt obișnuit să dau sfaturi, eu fiind un copil, încă! Aaa, ba da: fiți copii și bucurați-vă de copilărie!”
Trimite articolul
Xfelicitari pentru articol si pentru ca ati readus in fata noastra un om minunat, un actor de valoare, candid, cu suflet de copil. dl Rin Tripa aduce o bucurie si liniste oriunde e prezent. nu stiu daca mai are cainele acela frumos cu care mai iesea la plimbare undeori, dar parca si acela ii semana stapanului. e frumos sa ne respectam artistii si sa ne incantam de prezenta lor in viata noastra cat mai mult. Multa sanatate ii doresc!
Un om minunat.
Un vesnic copil minunat !
Sanatate si numai bine Rin !
Sa fim mereu cu sufletul tanar !
Stima , Doru