Cel mai important festival al Oradiei, ridicat pe tradiția Toamnei Orădene, FestiFall va avea loc în 13 – 15 octombrie 2023 și va ocupa o suprafață incomparabil mai mare față de edițiile anterioare: Piața Unirii, Palatul Episcopal Greco-Catolic, Alecsandri, Piața Ferdinand și strada Libertății.
[eadvert]
Și line-up-ul propus de organizatori marchează o schimbare în oferta muzicală, anul acesta se pune o amprentă pronunțată pe muzică clasică și jazz.
„Din punctul nostru de vedere, e cea mai complexă și ambițioasă ediție a FestiFall de până acum”, consideră directorul executiv APTOR, Alexandru Chira. Aria evenimentului conține 5 locații mari și 3 scene principale, vor fi 100 de spectacole, respectiv peste 400 de artiști locali, naționali și internaționali.
Organizatorii propun, ca anul trecut, blocarea accesului rutier pe Podul Ferdinand, în weekendul festivalului, pentru a lăsa spațiu participanților să se desfășoare în voie între diversele locații ale evenimentelor.
„Orădenii s-au bucurat de podul liber, de conectivitatea pietonală între cele două piețe. Vom depune solicitarea la comisia de circulație, vor fi restricții de circulație în acel weekend, pana duminică dimineață”, spune Alexandru Chira.
Capete de afiș ale FestiFall Oradea sunt Richard Clayderman, Loredana și Mădălina Pavăl, dar festivalul, cu un buget de peste 1,6 milioane lei, propune multe alte momente artistice care pot egala, ca atractivitate, aceste vârfuri de program.
FestiFall va conține, în premieră, componenta Jazz by the river – o serie de concerte cu Andrei Petrache Trio, Luiza Zan Quintet, 7th Sense sau New Fossils, pe strada Libertății. Directorul executiv al APTOR explică schimbarea în oferta muzicală prin faptul că sunt targetate și alte categorii de vârstă și sociale decât cei mai tinerii orădeni. Organizatorii transmit că au urmărit „o opțiune muzicală echilibrată”.
Orădenii sunt invitați la spectacolele stradale de sunet și lumină ale celor de la Light Drummers, Steampunk Travelers și Light Walkers.
O altă premieră în festival este spectacolul Sylphes, o producție care combină dansul, acrobația, muzica și proiecția live, la peste 30 m înălțime. 15 balerini acrobați spanioli vin în Piața Unirii din Oradea, pentru 2 seri de spectacol pe cerul orașului. E vorba de creatorii Aerial Strada.
Nelipsită e zona de alimentație publică și cea pentru copii, amenajate în Piața Ferdinand. Alecsandri va fi rezervată performerilor stradali.
Programul include activități, spectacole și momente oferite de foarte multe instituții publice din Oradea, de la Filarmonică, cele două teatre, Muzeul Țării Crișurilor, școli și licee etc
Cinci locații
Piața Unirii, epicentrul orașului, va fi centrul de gravitație al festivalului, care va îngloba cele mai mari concerte și spectacole, transmit organizatorii. Strada Pietonala Vasile Alecsandri e rezervată pentru artiștii stradali iar Palatul Episcopal Greco – Catolic își va deschide porțile pentru a deveni, timp de un weekend, Palatul Creativ. Acesta va adăposti expoziții ale designerilor locali și lucrări ale studenților Facultății de Arte, Universitatea Oradea și Facultatea de Arte, Universitatea Creștină Partium, precum și un târg de fashion sustenabil, Designer Sustainable Fair.
Piața Ferdinand, care a fost inaugurată în ediția anterioară ca locație pentru FestiFall, redevine o scenă de distracție urbană cu DJ, un spațiu unde se va mixa muzică live. În locație vor mai fi amplasate food trucks, un drink zone și un cort destinat activităților pentru copii.
În premieră, strada Libertății se pregătește să găzduiască a treia scenă, pentru cu un program muzical colorat divers și impresionant, cu World Music și jazz. Colaborarea cu Jazz in the Park aduce artiști și muzică de prim rang, unii pentru prima dată în Oradea.
Spectacol aerian și artiști internaționali
Spectacolul Sylphes este o producție impresionantă care combină dansul, acrobația, muzica și proiecția live, la peste 30 m înălțime. 15 balerini acrobați spanioli vin pentru prima dată în Oradea, să cucerească pentru 2 seri cerul înstelat, în prima și cea de-a doua seară ale festivalului. Creatorii Aerial Strada au pus în scenă spectacole care au survolat cerurile orașelor din peste 45 de țări.
FestiFall Oradea aduce o surpriză de proporții pentru publicul său. Pentru prima dată în istoria sa, festivalul prezintă artiști de talie internațională, promițând momente muzicale memorabile.
Richard Clayderman – legenda pianului francez. Într-un moment cu totul special, scena FestiFall va fi luminată de prezența renumitului pianist și compozitor francez, Richard Clayderman. Cu o carieră impresionantă, Clayderman a lansat numeroase albume care au devenit adevărate succese, iar recitalurile sale de coloane sonore ale filmelor au rămas în inimile ascultătorilor. Cele mai populare lucrări de muzică clasică vor crea o atmosferă deosebită în Piața Unirii în seara de 15 octombrie, începând cu ora 20:00. Va fi acompaniat de 12 instrumentiști ai Filarmonicii de Stat din Oradea.
Nouvelle Vague promit, apoi, o experiența unică a muzicii live. După 5 albume de succes și numeroase turnee în întreaga lume, Nouvelle Vague continuă să surprindă și să încânte publicul cu originalitatea sound-ul lor, inconfundabil. Brandul artistic al trupei este sinonim cu bucuria trăirii experienței live, atât pentru public, cât și pentru muzicieni. Nouvelle Vague va captiva publicul orădean în seara de 15 octombrie, începând cu ora 21:00.
Totodată, pe scena din Piața Unirii, publicul se va putea bucura de prezența artiștilor cunoscuți pe plan național precum Moonlight Breakfast, Loredana și Mădălina Pavăl Orchestra, alături de trupe locale consacrate precum NOR și Celelalte Cuvinte, dar și alte trupe locale.
Spectacol de drone
Spectacolul de drone este una dintre atracțiile principale ale ediției din acest an la FestiFall Oradea. Cel mai mare show de drone întâlnit în Oradea va lumina cerul cu cele 300 de drone ce vor dansa pe cerul orașului.
O altă premieră o reprezintă implicarea în festival a celor mai importante instituții culturale ale orașului. Mulțumită instituțiilor locale de cultură, Oradea va fi sărbătorită cu o multitudine de programe artistice și educative în weekend-ul 13-15 octombrie.
De la Teatrul de Stat OradeaRegina Maria, Teatrul Szigligeti, Filarmonica de Stat, Muzeul Țării Crișurilor, Inspectoratul Școlar Județean și până la liceele din Oradea, toate instituțiile se pregătesc cu activități și programe speciale.
De asemenea, o mulțime de reprezentații de artă stradală vor împânzi timp de 3 zile str. Vasile Alecsandri, Piața Unirii, Piața Ferdinand și strada. Republicii, pentru a sărbători acest spectaculos ziua orașului. Orădenii se vor bucura de spectacolele stradale de sunet și lumină a celor de la Light Drummers, Steampunk Travelers și Light Walkers.
Program Festifall, ediția 2023
Vineri, 13 octombrie 2023
Piața Unirii
15:00 Moment artistic – Liceul de Arte Oradea
15:30 Moment artistic – Liceul de Arte Oradea
16:00 4 ani Guiness World Record – Kangoo Jumps
16:00 – 23:00 Palatul Creativ – Palatul Episcopiei Greco–Catolice de Oradea
16:40 Moment artistic – Palatul Copiilor Oradea- Ansamblul Palatului „Florile Bihorului”
19:30 Concert – Moonlight Breakfast
20:30 Concert – Loredana
21:30 Sylphes – spectacol balet aerian
Piața Ferdinand – Dj&urban stage
16:00 DJ set Christia
20:00 DJ set Strigoi
Jazz by the river – strada Libertății (în parteneriat cu Jazz in the park)
18:00 7th Sense (RO)
20:30 New Fossils (HU)
Activități urbane, culturale, educative
10:00 – 18:00 Colosseum – expoziție temporară a artistului plastic Aurel Roșu, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, sala Etnografie, et. II
10:00 – 18:00 Patrimoniu recuperat. Obiecte nou intrate în colecțiile Muzeului Țării Crișurilor- Muzeul Tarii Crisurilor – parter (intrare libera)
10:00 – 18:00 Colecții militare ale tinerilor orădeni – expunere și prezentare obiecte, curtea Muzeului Țării Crișurilor Oradea, activitate organizată în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Muzeul Tarii Crisurilor – parter (intrare libera)
17:00 – 19:00 Recital aniversar de vioară cu Lucian Malița – Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” (intrare libera)
18.00 – 20.00 Lansare de carte: Pr. lect. dr. Florin Toader Tomoioagă, Unitatea pierdută a creației. Introducere în ecoteologia ortodoxă- Muzeul Memorial „Iosif Vulcan (intrare liberă).
18:00 Spectacol Schmürz- (Teatrul Szigligeti Oradea ) Cinema Transilvania – intrare libera
„Le Schmürz” este câștigătorul Premiului pentru Cel mai bun spectacol al Festivalului Internațional de Artele Spectacolului „Atelier” din Baia Mare în anul 2023.
19:30 Concert simfonic – Armonii Festifall – Filarmonica de Stat Oradea- intrare libera
Sâmbătă, 14 octombrie
Piața Unirii
08:00 – 13:00 Piața volantă Festifall – Târg producători locali
10:00 – 19:00 Cort activități Banca Transilvania
12:00 Dans sportiv – Clubul Exclusive Dance
12:30 Moment artistic – Majoretele liceului Don Orione
14:00 Moment artistic – Liceul Baptist Emanuel
15:00 Moment artistic – Palatul Copiilor Oradea
15:30 Moment artistic – Palatul Copiilor Oradea
11:00 – 23:00 Palatul Creativ – Palatul Episcopiei Greco – Catolice
18:30 Concert – NOR
19:30 Concert – Celelalte Cuvinte
20:30 Concert – Mădălina Pavăl și Orchestra
21:30 Sylphes – spectacol balet aerian
22:30 Show de drone
Piața Ferdinand – Dj&urban stage
14:00 DJ set Albui
18:00 DJ set Motiv
22:00 DJ set Olga Korol
23:00 Olga Korol (after party Casa de Cultură a Sindicatelor – intrare liberă)
Jazz by the river – strada Libertății (în parteneriat cu Jazz in the park)
18:00 Andrei Petrache Trio (RO)
20:30 Luiza Zan Quintet (RO)
Activități urbane
10:00 – 18:00 Colosseum – expoziție temporară a artistului plastic Aurel Roșu, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, sala Etnografie, et. II Muzeul Tarii Crisurilor – parter (intrare libera)
10:00 – 18:00 Patrimoniu recuperat. Obiecte nou intrate în colecțiile Muzeului Țării Crișurilor Muzeul Tarii Crisurilor – parter (intrare libera)
10:00 – 18:00 Colecții militare ale tinerilor orădeni – expunere și prezentare obiecte, curtea Muzeului Țării Crișurilor Oradea, activitate organizată în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Muzeul Tarii Crisurilor – parter (intrare libera)
10.00 – 12.00 Cusături pe etamină cu motive tradiționale – atelier, urmat de vizitarea Secției de Etnografie (grupă vârstă 7-14 ani, max 15 copii) Muzeul Tarii Crisurilor – intrare pe baza de programare – 0259/706.101
10.00 – 13.00 Locuri din Oradea și povestile lor – tur ghidat gratuit
Grupă de vârstă: + 14 ani (max. 20); programări la nr. de tel: 0259/706.101
11:00 – 12.30 Vizită ghidată în sălile cu pictura murală și parcul arheologic al Palatului Princiar maxim 20 persoane; programări la nr. de tel: 0771741331- Cetatea Oradea
11:00 – 13:00 Activități de îndemânare: morișca de vânt – Curtea Muzeului Țării Crișurilor Oradea; Grupă de vârstă: 5-8 ani (max. 20); programări la nr. de tel: 0742054686
13:00 – 15:00 Vizită ghidată în cadrul expozițiilor cultelor confesionale maxim 20 de persoane; programări la nr. de tel: 0771741331- Cetatea Oradea
17:00 – 19:00 Proiecție de film – Remember Iuliu Maniu (1986)- proiecție de film, Muzeul Orașului Oradea, maxim 25 de persoane, programări la nr. de tel: 0771741331- Cetatea Oradea.
Duminică, 15 octombrie 2023
Piața Unirii
08:00 – 13:00 Piața volantă Festifall- Târg producători locali
10:00 – 19:00: Cort activități copii
12:30 Moment artistic – Liceul Don Orione
13:00 Moment artistic – AUA Meloteraphy Music Studio
13:40 Moment artistic – Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu”
14:00 Moment artistic – Liceul Don Orione- Corul Liceului „Don Orione”
14:30 Moment artistic -Elevi ai Liceului de Arte Oradea
15:30 Moment artistic – Palatul Copiilor Oradea
11:00 – 23:00 Palatul Creativ – Palatul Episcopiei Greco – Catolice
20:00 Concert – Richard Clayderman
21:00 Concert – Nouvelle Vague
22:00 Spectacol artificii
Secondary Stage – Piața Ferdinand
14:00 DJ Set Axel
18:00 DJ Set Robinski
21:00 Soundopamine
Jazz by the river – strada Libertății (în parteneriat cu Jazz in the park)
18:00 Jazzybit (RO)
20:30 Jazzbois (HU)
Activități urbane
19:00 – 21:00 Până când moartea ne va despărți – Cinema Transilvania – spectacol gratuit Teatrul Regina Maria
10:00 – 18:00 Colosseum – expoziție temporară a artistului plastic Aurel Roșu, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, sala Etnografie, et. II (intrare liberă)
10:00 – 18:00 Patrimoniu recuperat. Obiecte nou intrate în colecțiile Muzeului Țării Crișurilor Muzeul Tării Crișurilor – parter (intrare liberă)
10:00 – 18:00 Colecții militare ale tinerilor orădeni – expunere și prezentare obiecte, curtea Muzeului Țării Crișurilor Oradea, activitate organizată în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” – Muzeul Tarii Crisurilor – parter (intrare libera)
10.00 – 13.00 Locuri din Oradea și poveștile lor – tur ghidat gratuit Grupă de vârstă: + 14 ani (max. 20); programări la nr. de tel: 0259/706.101
Trimite articolul
Xmadalina paval, moonlight breakfast si niste jazz nu e rau. destul de decent. loredana si clayderman nu-s pe gustul meu, dar fie. decent per total…
Da’ ceva muzica pentru pocaiti nu bagati?
Ca aia v-au votat, merita si ei saracii ceva.
Macar un Radio vocea Sperantei (ca vom castiga alegerile) pe difuzoare in piata craparii.
-
tot ce vine e muzica de biserica
Cine? Nu am auzit
Alte hoaste si hosti gratis nu ati gasit? Macar despuiati-o pe octogenara de Loredana, macar va fi ceva agitatie in monotonia art nouveau a acestui oras tern si gri, beonat pana in permafrost de fauritorul chel. Vai de voi!
Ce asociere fantastica,intre un titan al muzicii si o baba despuiata care arata gretos ! Bravos organizatorilor !
Frumos, e bine!
Nu pot sa cred. N sunt “artisti” care fac show pt popor??? asa cum o sa inghesuie tzaranimea sa vina in oradea la marele show toamna oradeana (care acuma a devenit trendy FestiFall – ahhh) Ceva mini- ina sau herpes smiley?? ceva cu playback de nota 10.
Concert simphonic pt popor??? ati gandit bine? aci nu e apetit pt cultura!!!!
Festi-Boring pt altceva decat Nor si ceva DJ nu merita sa bati drumul , Io zic ca putea chema corul de pokemoni de la Emanuel su Betel ca tot acolo era , chiar mai eftin