De 1 martie s-au anunțat Premiile Senatului și Nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2016.
Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale.
O viaţă dedicată teatrului
Actor de-o viață pe scena teatrului orădean, Eugen Ţugulea a primit Premiu special pentru o viaţă dedicată teatrului şi poeziei. „Eugen Ţugulea onorează teatrul românesc de mai bine de 60 de ani, timp în care a dat viaţă unor personaje excepţionale pe scena Teatrului Regina Maria. Acestui merit deosebit i se alătură şi dragostea pentru poezie, fiind înzestrat cu o virtute ce desăvârşeşte personalitatea sa artistică, aceea de a recita. Astfel, prin iscusinţa şi deosebitul respect dedicat versului, a reînviat poezia pe scena teatrului orădean”, se arată într-u comunicat al Teatrului Regina Maria.
Actorul orădean se află într-o companie selectă. Premii speciale la această ediţie vor primi: Adrian Enescu, premiu special pentru muzică de teatru,Miklos Bacs, un mentor al tinerelor generaţii de actori, premiu special, Matei Visniec, premiu special pentru cel mai jucat dramaturg român contemporan.
Cel mai bun
Actorul Teatrului Regina Maria, Richard Balint, a primit nominalizare pentru Cel mai bun actor în rol principal, pentru rolul Gorge din spectacolul Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas (de Dennis Kelly, regia artistică Bobi Pricop). La această categorie au fost nominalizaţi: Florin Piersic Jr. pentru rolul Coleman din spectacolul Vestul singuratic la Teatrul „Nottara”, Bucureşti şi Marian Râlea pentru rolul Tullius din spectacolul Marmură la Teatrul Bulandra, Bucureşti
Talentatul actor orădean se află la a doua nominalizare, după cea primită în 2006, pentru rolul Doctorului Caius în „Nevestele vesele din Windsor ” după William Shakespeare, direcția de scenă Victor Ioan Frunză.
În ceea ce priveşte rolul Gorge cu care Richard Balint duce teatrul orădean în Gala Oascarului românesc, acesta ne-a spus: „E unul din rolurile care mi-au plăcut încă de la prima citire. Primul a fost Gromov din Salonul nr.6 de Cehov pe care l-am făcut cu Petru Vutcarau, al doilea a fost Calogero di Spelta din La Grande Magia regizat de Alexandru Colpacci. În plus, modul în care Bobi Pricop a pus în scena povestea asta, felul lui de a lucra cu actorii, atmosfera generală de la repetiţii şi, iată, rezultatul final, m-au făcut să îndrăgesc personajul ăsta mai mult decât pe oricare altul de până acum. Pentru mine e un rol super ofertant, e ca şi cum aş juca toate etapele căderii lui Lucifer de la lumina îngerului la bezna demonului. Cât despre nominalizare, ce să spun? Mă bucură evident, dar nu consider rezultatul doar al muncii mele. Din punctul meu de vedere au fost nominalizaţi toţi colegii mei, care de fapt au dus greul în acest spectacol, Bobi, care e extraordinar şi Teatrul Regina Maria pentru că a facut posibilă această montare. În final pentru mine cel mai important premiu e prezenţa publicului în sală…”, a spus actorul.
Pentru această ediţie a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru: Claudiu Groza, Doina Papp, Cristina Rusiecki.
Citiți principiile noastre de moderare aici!