Orădeanca Riana Ciora, în vârstă de 6 ani, este o prezență remarcabilă pe scena națională și internațională a modellingului pentru copii. Sub îndrumarea lui Marius Molan la agenția MModelsKids, Riana își face un nume în industrie, impresionând cu participările și premiile sale la evenimente de profil din întreaga lume.
[eadvert]
Cariera ei a început atunci când avea doar 4 ani. De atunci, Riana a pășit pe cele mai importante podiumuri ale lumii, adunând experiență valoroasă și câștigând o serie de concursuri naționale și internaționale. Recent, pe 12 mai, Riana a participat la Losky Fashion Week în Ploiești, unde a defilat pentru nu mai puțin de 12 designeri. În cadrul aceluiași eveniment, micuța model a câștigat titlul de Best Attitude Princess la concursul de modelling Losky Top Model Kids, evidențiindu-se prin atitudinea și dezinvoltura ei pe podium.
Premiile pe care le-a obținut Riana până acum sunt numeroase: pe 7 mai 2023, a câștigat titlul de Miss Crișana la concursul Kids Top Model Crișana, organizat de Kids Top Model Academy București, unde juriul a fost format din celebrități precum designerul Cătălin Botezatu, actorul Stelian Milu și Rodica Tulvan, reprezentanta Amavi.
Alte titluri notabile includ Miss Galaxy Junior la concursul Miss&Mister Antalya Fashion Star din Turcia, Miss Beauty Romania 2023 la concursul Little Miss&Mister Romania, locul II în cadrul concursului Become a model, The Best photomodel la IT Kids Brand Awards București, Best Attitude la Kids Top Model București.
Riana a avut, de asemenea, participări internaționale la festivaluri de modă de renume, precum Paris Fashion Week și Milano Fashion Week, și a realizat shootinguri profesionale în locații iconice precum Galleria Vittorio Emanuele, Turnul Eiffel si DisneyLand Paris.
În afară de cariera ei în modelling, Riana este o elevă sârguincioasă la Winnie Academy Little School, unde a câștigat locul I la concursul național Amintiri din Copilărie, în etapele I și II (2022-2023).
Ea practică tenisul, înotul și echitația și se bucură, în timpul liber, de animalele sale de companie, 2 căței și 5 pisici.
Privind spre viitor, Riana se pregătește pentru o serie de evenimente majore, Dubai Fashion Week, Best Model of Universe la Barcelona în August 2023 și City Fashion Week la Cluj Napoca în Noiembrie 2023.
Trimite articolul
Xun copil talentat . va uram succes
Jos labele de pe copilarie. Azi maine vor fi top modele intrauterine.