Olimpiada Naţională de Interpretare Instrumentală a ajuns la final. Artiştii orădeni au obţinut rezultate remarcabile la etapa interjudeţeană a acestui concurs. La competiţie au participat liceeni de clasele a III-a şi a IV-a din Oradea, Cluj-Napoca, Baia-Mare, Sighetu Marmaţiei, Satu Mare, Bistriţa, Zalău. Olimpiada s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni: pian, vioară, violă, chitară, contrabas, harpă, flaut, oboi, clarinet, instumente de percuţie, trompetă, corn, trombon. La pian, orădeanul Ilisz Dominik a luat locul I, iar colega sa Ana Aria Negruţiu, locul II. Şi la secţiunea vioară orădenii s-au clasat pe primele locuri. Astfel, Raluca Ţurcanu a luat locul II, iar Ioana Gîngă, menţiune. Sekaci Jan a dovedit că stăpâneşte perfect violoncelul, astfel că a obţinut locul I. O menţiune pentru interpretare la chitară a luat şi Antonia Marta de la Liceul de Arte din Oradea. Orădenii au dovedit că stăpânesc bine şi flautul. Dovadă că elevii: Timea Borbiro, Jakabffy Boroka ţi Zeffer Hanna, au luat premiul I, premiul II, respectiv menţiune. Şi la secţiunea clarinet artiştii orădeni au avut un loc fruntaş, prin Alex Toie (locul I), iar la secţiunea trompetă, Bodog Timotei a avut un punctaj de 99 de puncte, ceea ce i-a conferit locul II. Rezultatele elevilor au fost apreciate de un juriu alcătuit din profesori de specialitate, preşedinte executiv fiind inspectorul şcolar de specialitate Mircea Boţog.
Prin astfel de concursuri, organizatorii îşi propun să promoveze adevăratele valori din spaţiul cultural din nord-vestul ţării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!