Firma care face prospecţiuni seismice pentru ruşii de la NIS Petrol – Gazprom a fost scoasă de pe pământurile comunei Tăuteu cu forţa, de către săteni. Sâmbăta trecută, mai mulţi localnici au observat cum pe terenul composesoratului din satul Bogei, firma maghiară Acoustic Geophysical Services (AGS) întindea cabluri, aşa cum s-au trezit localnicii şi din alte părţi ale României, anul trecut.
„Maşinile mari ieşiseră pe păşune. Copiii spuneau că aveau cabluri. Erau «tancuri» din acelea, mari. Au făcut manevre, vroiau să le aşeze. Întâmplarea era că se aflau oameni în zonă şi i-au scos afară, cu pietre”, ne relatează localnicul Ioan Demian. Acesta spune că după acea întâmplare, maşinile nu au mai ieşit pe teren, fiind găzduite de consilierul local PDL din comună, Viorel Pop.
Un alt aspect semnalat de sătenii din Tăuteu: bubuiturile care se aud noaptea. „Ziua măsurau, seara auzeam puşcături”, relatează acelaşi Ioan Demian.
JB a sesizat atât Garda de Mediu, cât şi Agenţia de Protecţie a Mediului. Şefii celor două instituţii au promis că săptămâna viitoare, luni, vor face verificări în teren.
Firma ce face prospecţiuni pentru NIS Petrol – Gazprom în nordul şi nord-estul judeţului nu este bine primită de localnici. Sâmbăta trecută, utilajele cu număr de Ungaria şi Polonia au fost gonite de pe câmpuri de către localnicii din satul Bogei, comuna Tăuteu. Cei de la prospecţiuni întinseseră cabluri pe terenul composesoratului din sat. „Oamenii m-au sunat, ne-am adunat mai mulţi şi au plecat din nou în firmă, ieşind de pe teren. Lumea este agitată, nemulţumită, nervoasă”, ne transmite Ioan Demian din Tăuteu, care duce o campanie de informare în comună, vizavi de aceste activităţi ale gazo-petroliştilor. Demian spune că s-au aruncat pietre spre impresionantele utilaje ale firmei Acoustic Geophysical Services (AGS) din Ungaria. „Dacă tot a acceptat Primăria prezenţa lor în comună, de ce nu au intrat în fondul Primăriei?”, întreabă Demian. Localnicul spune că cei cu prospecţiunile au avut activităţi inclusiv în pădurile din comună. „În pădure s-au găsit steguleţe puse de ei, roşu cu alb. Ei circulă prin sat, sunt cazaţi la căminul cultural din Ciutelec, mănâncă pe la Pădurea Neagră. Chiar au umblat prin sat să cumpere pâmânturi de la oameni”, relatează Demian, mulţumit, totuşi, că consetănii săi nu fac jocul celor cu prospecţiuni. Este nemulţumit, însă, că alesul local PDL Viorel Pop găzduieşte utilajele AGS, pentru o chirie ce, potrivit lui Demian, depăşeşte 1.000 de euro/lună.
Explorări cu detonări!?
După ce au fost alungaţi de pe câmpuri sâmbătă, Demian afirmă că utilajele pentru prospecţiuni nu au mai ieşit pe teren. S-ar fi dus spre Tria şi Dernişoara, comuna Derna. Însă, săptămânile trecute se auzeau bubuituri în comună, noaptea, despre care presupune că aceeaşi firmă de prospecţiuni seismice gazo-petroliere ar fi responsabilă.
Sesizat de JB, comisarul-şef al Gărzii de Mediu pe Bihor, Viorel Ţepele ne-a declarat următoarele: „Sunt două metode de prospecţiuni seismice. Cu Vibrotech şi cu detonări”, ne-a declarat comisarul-şef, adăugând că nu ştie dacă ambele au fost acceptate de către APM Bihor. Totuşi, Ţepele spune că luni, 5 mai, va trimite „o echipă să vadă pe unde sunt şi să îi punem sub observare”. Sesizată, la rându-i, de către redactorul JB, directoarea APM Bihor, Sanda Mercea nu ştia nimic. Mercea declară că firma de prospecţiuni nu ar trebui să detoneze nimic. „Pe noi nu ne-a anunţat nimeni. Au depus documentaţii unde se specifică clar că nu vor face explozii controlate. Le-am cerut să explice foarte clar. Au arătat că vor face doar cu unde seismice, nici vorbă de explozii. Nu au mai depus nicio documentaţie pentru următorul pas”, spune Mercea, adăugând, la fel ca Ţepele, că luni vor fi întreprinse verificări. Un alt aspect interesant, transmis de şefa de la Agenţia de Protecţie a mediului. Jandarmeria este interesată de ce se întâmplă în zonă: „Am mai discutat cu cei de la Jandarmerie, deoarece ziceau că ei vor să monitorizeze activitatea acestei firme. Le-am dat o hartă cu zonele unde vor să facă prospecţiuni”.
Orlando Balaş este unul dintre cei mai activi luptători anti-gaze de şist în Bihor, prin ONG-ul Academia Civică. Balaş arată că firma de prospecţiuni gazo-petroliere trebuie să încheie un contract de concesiune cu proprietarul terenului, pentru a putea acţiona pe terenuri ce nu îi aparţin. Listele cu semnături nu ajung, din punct de vedere juridic. „Discuţia era să facă cu fiecare contract, nu cu liste de semnături”, spune şi şeful de la Garda de Mediu, Viorel Ţepele.
Vehemenţi în Derna şi Tulca
Comuna Derna este în „epicentrul” perimetrului de explorare-exploatare EX-2 Tria, pentru care NIS Petrol – Gazprom are licenţă de la ANRM. Viceprimarul Aurel Magui spune că exploatatorii hidrocarburilor nu au ce căuta în comuna sa. „Au fost acum două-trei luni. Au venit de pe la Arad. Le-am zis că nu are rost să vină şi de atunci nu a mai revenit. Ştim că la Popeşti au fost acceptaţi de Primărie, ca s-au vorbit de sume ca 600 milioane de lei vechi, dar la noi nu. Nu au nicio aprobare, nici nu pot să facă nimic. Nu le semnăm”, spune viceprimarul, care este convins că exploatarea hidrocarburilor, indiferent că sunt gaze de şist, gaze convenţionale sau petrol, nu ar fi benefică locuitorilor din comună. „Noi nu vrem să ne distrugă. Cu ce ne poate ajuta? Doar ne poate încurca! Gaze sunt destule, nu se folosesc nici câte sunt”, transmite viceprimarul, care este la curent cu faptul că, în realitate, România extrage mai multe gaze decât consumă!
„Avem Hotărâre de Consiliu împotriva exploatării gazelor. Nu le dăm voie, cu orice risc. Nu e aşa, că îţi vinzi proprietatea şi te muţi. Trebuie să te gândeşti şi la rude, şi la nepoţi şi la strănepoţi.
De ce nu exploatează cărbune? Noi avem şi asfalt la suprafaţă! De ce nu exploatează aşa ceva?”, întreabă, revoltat, viceprimarul de Derna.
Comuna Tulca este cea care dă numele unui alt perimetru din judeţul Bihor, EX – 4 Tulca. Chiar pe site-ul comunei Tulca este postat un protest împotriva gazelor de şist, semnat chiar de primarul Ioan Bulzan. „Comuna Tulca este pregătită pentru a apăra interesele legitime ale locuitorilor şi îi asigurăm pe aceştia că nu vom elibera niciun fel de aviz pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist”, semnează primarul, pe www.primariatulca.bihor.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!